Subject: Rudolf Steiner - CRESTINISMUL ESOTERIC
Rudolf Steiner - CRESTINISMUL ESOTERIC
EUL UNIVERSAL SI EUL UMAN. ENTITATI MICROCOSMICE
SUPRASENSIBILE. NATURA LUI HRISTOS
Munchen, 9 ianuarie 1912
Este necesar ca in aceasta seara sa mai discutam o data despre natura lui
Iisus Hristos. Aceasta necesitate rezulta din faptul ca in prezent se
vorbeste atat de mult pe aceasta tema, in special in mediile teosofice, si
din faptul ca, in sensul cel mai deosebit, ea exista tocmai pentru a aduce o
deplina clarificare asupra mai multor aspecte din acest domeniu.
Vom discuta astazi despre un aspect privind aceasta problema care pentru
multi poate parea excentric, dar care este, totusi, foarte important. Sa
pornim de la evolutia omului. Stim ca ea se desfasoara in asa fel, incat
omenirea in ansamblul ei strabate, in cadrul evolutiei noastre terestre,
anumite perioade ciclice. Am vorbit adeseori despre faptul ca de la marea
catastrofa pe care o numim atlanteana viata de pe vechiul continent
atlantean s-a transformat intr-o alta, diferita, care se desfasoara si acum
pe noile continente aparute si care este insasi viata noastra din prezent si
pe care o putem imparti in cinci epoci culturale, de atunci si pana in
zilele noastre. In acest sens, se poate vorbi de prima epoca, stravechea
epoca culturala indiana, de a doua, marea epoca de cultura a vechilor persi,
de a treia, epoca egipto-caldeo-babiloniana, de a patra, greco-romana, care
s-a situat intr-o perspectiva mai larga in cadrul istoriei universale intre
secolul al VIII-lea i.Hr. si secolul al XII-lea d.Hr. Putem vorbi apoi, o
data cu anul 1413 de inceputul epocii noastre actuale, care este, deci, a
cincea epoca culturala postatlanteana.
Sufletele oamenilor, deci si ale celor prezenti acum, aici, in sala, au
strabatut aceste epoci culturale succesive, pana in prezent, trecand prin
diferite incarnari, si este posibil ca unele suflete sa fi trecut prin mai
multe, iar altele prin mai putine incarnari. In functie de caracteristica
fiecarei epoci, sufletele au dobandit, ca sa spunem asa, cate ceva din
experientele traite si au purtat aceste achizitii de la o incarnare la alta,
aparand, la un moment dat, cu un anumit grad de evolutie, in functie de
felul uneia sau alteia din experientele traite in epocile anterioare.
Putem vorbi acum si despre faptul ca in fiecare din aceste epoci, dar numai
sub aspect esential – retineti numai sub aspect esential – s-au constituit
si dezvoltat la om unul sau altul din organele care constituie natura umana,
dar in principal intotdeauna un anumit organ bine determinat al naturii
umane. Astfel, putem spune ca in epoca noastra culturala, daca oamenii lasa
sa actioneze asupra lor ceea ce poate sa le dea aceasta epoca, in mod
esential ei sunt chemati sa dezvolte ceea ce, in cadrul conceptiei noastre,
a stiintei spirituale, numim sufletul constientei. In schimb, in timpul
epocii culturale greco-romane s-a format mai ales sufletul ratiunii sau al
afectivitatii, in timpul epocii egipto-caldeo-babiloniene sufletul
senzatiei, in timpul epocii vechilor persi corpul senzatiei sau corpul
astral si, in sfarsit, in epoca veche indiana, ceea ce numim corpul vietii
sau corpul eteric. Aceste diferite componente ale fiintei umane au dobandit
sau vor dobandi, pentru sufletele care au strabatut toate aceste epoci
culturale, in una sau cel mai adesea in mai multe incarnari, dezvoltarea
corespunzatoare. In epoca ce urmeaza dupa a noastra, in a sasea epoca
postatlanteana, se va forma indeosebi ceea ce numim Sinea spirituala sau
Manas, cum se obisnuieste sa se numeasca in literatura teosofica; in
sfarsit, in ultima, respectiv a saptea epoca culturala postatlanteana, se va
forma ceea ce numim Spiritul vietii, iar in literatura teosofica Buddhi, in
timp ce Omul-spirit sau Atma va aparea dupa o noua catastrofa, intr-un
viitor indepartat.
Ne aflam acum in plina dezvoltare si formare, ca sa spunem asa, datorita
conditiilor normale pe care le ofera cultura si tot ce ne inconjoara, ceea
ce in prezent, ca si in viitorul apropiat, se numeste sufletul constientei.
Dar noi stim ca aceasta deplina formare a omului, aceasta dezvoltare a
diferitelor madulare ale sufletului, asa cum le-am diferentiat, este legata
in mod esential de inca un element, de treptata integrare a eului uman. Caci
aceasta integrare a eului in natura umana este mai ales sarcina insasi a
evolutiei Pamantului. Astfel ca noi, intr-un anumit fel, avem doua curente
de evolutie care se intrepatrund, pentru ca trebuie sa parcurgem evolutia
Pamantului dupa ce am strabatut evolutiile saturniana, solara si lunara si
pentru ca in faza de fiinta terestra trebuie sa dezvoltam indeosebi acest al
patrulea element al naturii umane, eul, adaugandu-l celorlalte componente
principale ale naturii umane, care, dupa cum stim, au fost structurate
anterior: corpul fizic, corpul eteric si corpul astral. Trebuie sa faceti o
deosebire intre acel mare si important curent evolutiv, legat de marile
incarnari ale planetei noastre, si celalalt curent evolutiv, de mai mica
amploare, pe care l-am caracterizat mai inainte ca desfasurandu-se in
intervalul de timp scurt care este cel al perioadei postatlanteene.
Nimeni dintre cei care au inteles cele expuse pana aici nu ar trebui sa puna
intrebarea: Cum se explica oare ca oamenii si-au dezvoltat un corp eteric,
sau corp al vietii deja pe vechiul Soare si ca are loc o formare speciala a
aceluiasi corp in timpul vechii epoci culturale hinduse? Nimeni dintre cei
care au inteles cele expuse pana acum nu trebuie sa puna o intrebare ca
aceasta, caci iata cum stau lucrurile in realitate. Desigur, corpul eteric
sau de viata al omului a fost creat in cursul evolutiei de pe vechiul Soare.
Omul a ajuns pe Pamant avand deja un corp eteric sau de viata. Dar acest
corp poate fi acum mai fin structurat, prin lucrarile mai elaborate
realizate de elementele pe care omul le-a dezvoltat ulterior. Astfel ca omul
incarnat in corpul unui vechi indian are deja un corp eteric care se afla la
un nivel de evolutie relativ inalt, dar el actioneaza asupra acestuia, in
acea prima epoca postatlanteana, cu eul pe care l-a obtinut – impreuna cu
tot ceea ce elaborase intre timp –, determinand o structurare mai fina a
acestuia. Si in general se realizeaza o prelucrare mai subtila in toate
celelalte elemente constitutive ale fiintei umane in perioada noastra
postatlanteana.
Daca luati acum in considerare evolutia in ansamblul ei, tinand seama de tot
ceea ce am spus, a patra epoca culturala postatlanteana, cea greco-romana,
va va aparea ca o epoca deosebit de importanta, fiindca atunci a trebuit sa
se cizeleze cu o anumita finete, in interiorul naturii umane, ceea ce numim
sufletul ratiunii sau al afectivitatii. Dar pana atunci eul, care apartine
marelui curent al evolutiei, atinsese un nivel de formare deosebit de
elevat. Se poate, deci, spune: Eului omului, care se dezvoltase pana in a
patra epoca culturala, epoca greco-romana, atingand o treapta superioara, ii
revenea in acel timp obligatia sa-si continue actiunea in interiorul
sufletului ratiunii sau al afectivitatii, iar in prezent, in epoca noastra,
in acela al sufletului constientei.
Intr-o anumita privinta, exista o afinitate intima intre eu si celelalte
trei elemente ale sufletului omenesc: sufletul senzatiei, sufletul ratiunii
sau al afectivitatii si sufletul constientei. In aceste trei elemente, eul
isi desfasoara de preferinta, la inceput, viata sa interioara, iar in
prezent, in aceasta a cincea epoca postatlanteana, eul traieste si va trai
cu precadere, in modul cel mai intim, in sufletul constientei, deoarece, ca
sa spunem asa, nemaifiind impiedicat de celelalte elemente, in aceasta se
poate exprima in toata puritatea sa. Da, noi traim in prezent intr-o epoca
in care eul are mai ales menirea, deosebit de importanta, de a se dezvolta
prin sine insusi, sa cladeasca, sprijinindu-se pe el insusi.
Daca ne indreptam apoi privirea spre viitor, spre ceea ce va urma, si daca
spunem ca omul va dezvolta in urmatoarea epoca culturala, a sasea epoca
postatlanteana, Sinea spirituala sau Manas, trebuie sa recunoastem ca Sinea
spirituala sau Manas se afla, de fapt, dincolo de sfera eului. De fapt, omul
nu ar putea sa-si dezvolte Sinea spirituala prin propriile sale forte in
viitorul mai indepartat, ci va trebui atunci cand isi va dezvolta Sinea
spirituala sa fie ajutat, intr-un anumit fel, de ceea ce fortele superioare
revarsa asupra Pamantului. Omul a ajuns cu evolutia sa pana acolo, incat
efectiv el nu poate actiona prin propiile sale forte decat pana la
dezvoltarea sufletului constientei. Dar nici aceasta evolutie nu ar fi
desavarsita daca omul nu ar anticipa intr-un anumit sens ceea ce va obtine
pe Jupiter, viitoarea incarnare a Pamantului, ca evolutie normala, completa
si de sine statatoare. Pana la finele evolutiei Pamantului, omul ar trebui
sa-si dezvolte eul. Pentru a realiza acest lucru, el ar avea ocazia sa
desavarseasca aceasta dezvoltare in cadrul sufletului senzatiei, al ratiunii
si al constientei. Dar Sinea spirituala trebuie sa devina bun al omului abia
pe Jupiter; atunci va deveni propriu-zis un bun uman. Pe Jupiter, raportul
omului cu Sinea spirituala va fi aproximativ asa cum este acum, pe Pamant,
raportul sau cu eul. Asadar, daca omul isi formeaza deja in cursul evolutiei
terestre Sinea spirituala, el nu va putea avea, totusi, cu aceasta acelasi
raport pe care il are acum, pe Pamant, cu eul. Noi spunem despre eul nostru:
Acesta ne reprezinta pe noi, suntem noi cu adevarat. Daca in urmatoarea
epoca, a sasea, postatlanteana, Sinea spirituala va capata expresie, noi nu
ne vom putea referi la Sinea spirituala ca fiind Sinea noastra, ci vom
spune: Da, eul nostru s-a dezvoltat pana la o asemenea treapta, astfel incat
Sinea noastra spirituala ne poate ilumina ca venind din lumi superioare, ca
un fel de fiinta angelica, care nu suntem noi insine, dar care ne lumineaza
si pune stapanire pe noi. Asa ne va aparea Sinea noastra spirituala. Abia
mai tarziu, pe Jupiter, ea va aparea ca fiind propria noastra fiinta, asa
cum este in prezent eul. Acestea sunt treptele prin care isi continua
evolutia umana drumul inainte.
In urmatoarea epoca culturala, a sasea, postatlanteana, ne vom simti atrasi
de ceva ce isi trimite lumina in noi. Dar nu vom spune: Tu, Sine spirituala
din mine, ci vom spune: Eu sunt participant al unei entitati care lumineaza
din inaltul lumilor superioare in mine, care ma conduce si dirijeaza, care
prin gratia unor inalte entitati mi-a devenit un conducator si un
calauzitor! Ceea ce abia pe Jupiter va deveni proprietate a mea vom resimti
acum ca pe un conducator care lumineaza din lumile superioare asupra
noastra. La fel va fi cazul, mai tarziu, cu Spiritul vietii sau Buddhi, cu
Omul-spirit si asa mai departe. Va veni, astfel, o vreme in care omul va
vorbi altfel despre sine decat vorbeste acum. Cum vorbeste acum omul despre
sine, daca vrea sa se exprime in spiritul stiintei spirituale? El spune: Eu
am trei invelisuri, corpul fizic, corpul eteric sau al vietii si corpul
astral. In ele eu am eul, adevaratul meu bun terestru care se dezvolta in
sanul acestor trei invelisuri. Aceste trei invelisuri reprezinta, oarecum,
natura mea inferioara. Eu m-am dezvoltat deasupra lor, le-am depasit,
privesc de sus spre aceasta natura inferioara a mea si vad ceea ce a devenit
eul meu, fiinta mea, deocamdata cea mai personala, care trebuie sa creasca
tot mai mult, sa se dezvolte tot mai mult.
In viitor, omul va trebui sa mai vorbeasca si altfel. Atunci, va spune: Eu
nu am numai o natura a mea inferioara si eul meu, ci am o natura superioara
spre care imi ridic privirea ca spre ceva ce face parte din mine insumi, asa
cum fac parte astazi si cele trei invelisuri, pe care le am din trecut. Dar
omul se va simti in viitor, ca sa spunem asa, la mijloc, intre natura sa
inferioara si natura sa superioara. Natura sa inferioara o cunoaste deja
acum, cea superioara ii va aparea in viitor stand oarecum deasupra sa, asa
cum cea inferioara se afla astazi sub el. Asa incat putem spune: Omul se
dezvolta in timpul evolutiei terestre si va trece de la al patrulea element,
care constituie fiinta sa, la al cincilea, la al saselea si la al saptelea
element. Dar aceste elemente viitoare, al cincilea, al saselea si al
saptelea, nu vor deveni in timpul evolutiei propriu-zise a Pamantului bunul
sau personal nemijlocit, ci ceva la care el abia incetul cu incetul va reusi
sa urce. Asa trebuie sa ne reprezentam aceste lucruri.
Va trebui sa traim un timp cand vom spune asa: Da, misiunea noastra pe
Pamant a fost sa ne dezvoltam eul. Dar ca printr-un fel de anticipatie
profetica vedem ceva ce urmeaza sa se dezvolte in noi abia pe Jupiter. Ceea
ce traim acum, in timpul evolutiei Pamantului, in sensul ca ne patrundem, ca
sa spunem asa, cu natura unui eu terestru, ca am slefuit mai subtil, inca
din timpul perioadelor anterioare ale Pamantului si pana in prezent,
componentele inferioare, iar in viitor vom slefui componentele superioare,
asadar, ceea ce traim ca fiinte umane pe Pamant au trait in avans entitati
care ne-au precedat si pe care le numim Ingeri sau Angeloi, trecand prin
acelasi proces evolutiv in incarnari planetare precedente. Dar si membri
superiori ai Ierarhiei, Arhangheli sau Arhangeloi si Arhai au strabatut
acest proces in incarnarile anterioare ale Pamantului, pe Luna, Soare sau
Saturn. Si pentru aceste mari entitati a existat la vremea respectiva un fel
de al patrulea element constitutiv, un eu, pe care l-au dezvoltat. Mai apoi,
in a doua jumatate a incarnarii planetare corespunzatoare, aceste entitati
au anticipat ceea ce trebuie sa se dezvolte in ele pe deplin pe Pamant, dupa
cum noi vom dezvolta Sinea spirituala pe Jupiter. In trecut, aceste entitati
nu le-au incorporat pe deplin ca fiind bunul lor propriu, ci doar
inaltandu-si privirea pana la acel nivel.
Daca ne intoarcem acum privirea catre evolutia a ceea ce numim vechea Luna,
trebuie sa vorbim despre unele entitati care in timpul acelei evolutii ar fi
trebuit sa se inalte pana la al saptelea element constitutiv, dupa cum si
noi, oamenii, vom ajunge in decursul evolutiei terestre sa dobandim al
saptelea element, pe care atunci, ca si noi, oamenii, acum, nu l-au putut
incorpora pe deplin, ci doar si-au inaltat privirea catre el. Cand vorbim
despre entitatile luciferice, ne referim la entitati care in decursul vechii
evolutii lunare au ramas in situatia in care ar fi un om care in timpul
evolutiei terestre nu ar reusi sa-si dezvolte deplin ultimele trei
principii, al cincilea, al saselea si al saptelea ca elemente constitutive,
ci le-ar respinge si ar ramane numai cu al patrulea sau numai cu al cincilea
etc. Acele entitati nu s-au dezvoltat in mod complet si se afla pe cele mai
diverse trepte ale entitatilor luciferice. Se poate, deci, spune: Oamenii au
trecut de la vechea evolutie lunara la evolutia terestra. Cei care si-au dus
la bun sfarsit misiunea specifica evolutiei lunare apar in evolutia terestra
cu o dezvoltare normala: corp fizic, corp eteric sau al vietii si corp
astral. In continuare, in evolutia lor pe Pamant, va trebui ca oamenii sa-si
dezvolte, in aceeasi masura, eul, in care vor prelua apoi celelalte. Alte
fiinte care se gasesc pe o treapta mai inalta decat omul au trebuit sa-si
dezvolte deja pe vechea Luna un element constitutiv corespunzator eului
uman. Dar aceste fiinte nu si-ar fi putut dezvolta in mod complet acest eu
de tip lunar, decat daca ar fi anticipat ceea ce ar fi fost pentru ele al
cincilea, al saselea sau al saptelea element constitutiv si ceea ce aveau sa
dezvolte pe deplin pe Pamant ca al cincilea element, realizarea efectiva a
celui de al cincilea urmand a se efectua si dezvolta deplin in evolutia
terestra, pe Pamant. De fapt, aceste fiinte ar fi trebuit sa ajunga pana la
al saptelea element. Dar aceste entitati luciferice nu au reusit aceasta.
Ele au dezvoltat numai al cincilea sau al saselea element, deci nu au ramas
doar la al patrulea element, dar nu l-au desavarsit datorita faptului ca nu
au anticipat al cincilea, al saselea si al saptelea element, ci s-au oprit
la al cincilea sau al saselea.
Avem aici in vedere doua categorii ale acestor fiinte lunare. O parte sunt
acelea care si-au dezvoltat al cincilea element constitutiv, asa cum noi,
oamenii, am deveni daca in decursul epocii a sasea postatlanteene am
dezvolta Sinea spirituala si apoi am ramane la acest nivel si nu am mai
dezvolta, in continuare, al saselea si al saptelea element. Sa analizam
aceasta categorie de entitati luciferice care si-au dezvoltat al cincilea
element, apoi o alta categorie de entitati lunare de natura luciferica ce
si-au dezvoltat al saselea element, dar nu si pe al saptelea. Aceste
categorii existau la inceputul evolutiei Pamantului, cand omul se pregatea
sa-si dezvolte eul, adica al patrulea element. Acum putem, desigur, sa ne
punem intrebarea: Care era la inceputul evolutiei terestre situatia acestor
entitati? Erau entitati care asteptau cu aviditate ca in timpul evolutiei
terestre sa-si dezvolte al saselea element, deci entitati luciferice care pe
Luna reusisera sa-si dezvolte numai al cincilea element, iar pe Pamant voiau
sa dezvolte al saselea element. Existau apoi entitati din a doua categorie,
care dezvoltasera deja, pe Luna, al saselea element, iar pe Pamant voiau sa
dezvolte al saptelea element. Aceasta asteptau de la evolutia terestra.
Apare atunci omul cu numai trei elemente constitutive, cu misiunea sa-si
dezvolte al patrulea element, eul.
Putem sa distingem acum omul care tinde sa-si dezvolte eul, apoi entitati
luciferice care nazuiesc sa-si dezvolte al saselea element si entitati
luciferice care asteapta sa dezvolte al saptelea element. Nu ne vom ocupa
acum de acele entitati care vor sa-si dezvolte al cincilea element; au
existat si din acestea.
In felul acesta avem in vedere trei categorii sau trei clase, ca sa spunem
asa, de entitati microcosmice care exista pe Pamant, trei clase de entitati
care au ajuns pe scena evolutiei terestre. Din aceste trei categorii numai
una insa putea sa obtina un corp fizic pe Pamant. Caci conditiile pe care le
oferea Pamantul pentru alcatuirea unui corp fizic de natura carnala sunt
urmarea ansamblului de interdependente terestre potrivite pentru un al
patrulea element constitutiv uman. Numai fiinta care voia sa-si dezvolte al
patrulea element, ca eu, putea sa dobandeasca un corp fizic de natura
terestra. Celelalte entitati care intentionau sa-si dezvolte al saselea si
al saptelea element constitutiv nu erau apte sa dobandeasca un corp fizic.
Caci pe Pamant nu exista nici o posibilitate care sa permita entitatilor ce
aparusera atat de nepregatite pentru o evolutie terestra sa obtina un corp
fizic uman.
Posibilitatea de a obtine nemijlocit un corp fizic nu exista. Ce trebuiau
sa faca aceste entitati? Ele isi spun: Da, noi nu gasim in mod nemijlocit un
corp uman compus din carne si oase, caci asemenea corpuri sunt destinate
numai oamenilor care, prin aceasta, vor sa-si dezvolte eul. De aceea,
trebuie sa ne gasim adapost intr-un fel de surogat de corp fizic, trebuie sa
cautam fiinte umane dintre cele mai evoluate, care si-au dezvoltat, sa
spunem, cel de al patrulea element de baza. In acestea trebuie sa ne
strecuram pentru ca entitatea noastra sa actioneze prin intermediul lor, iar
ele sa-si poata dezvolta al saselea sau al saptelea element fundamental.
Aceasta hotarare a avut drept consecinta faptul ca printre oamenii obisnuiti
din trecut au aparut unii care puteau fi posedati de entitatile luciferice
superioare, aflate, natural, pe o treapta superioara omului, deoarece urmau
sa-si dezvolte al saselea sau al saptelea element fundamental, iar omul abia
pe al patrulea. Asemenea entitati superioare de natura luciferica au patruns
in corpurile oamenilor, pe Pamant. Ele au devenit conducatori ai oamenilor,
stiau, intelegeau si puteau sa faca mult mai mult decat ceilalti oameni.
Despre aceste entitati vorbesc basmele si legendele care relateaza cum in
diverse locuri au devenit mari intemeietori de orase, mari conducatori de
popoare si asa mai departe. Ei apareau ca oameni normali, dar in realitate
erau posedati de entitati superioare, de natura luciferica, posedati in
sensul cel mai direct al cuvantului. Numai daca privim lucrurile in felul
acesta putem sa intelegem evolutia omului pe Pamant.
Intotdeauna insa aceste entitati aflate la un nivel inferior deoarece nu
puteau avea un corp fizic propriu, incearca sa-si continue evolutia in alte
corpuri umane. Este exact ceea ce am aratat. Entitatile luciferice au avut
permanent dorinta sa patrunda in oameni si sa-i stapaneasca – lucru pe care
il mai fac si astazi –, pentru a-si urma in felul acesta evolutia. Lucifer
cu cohortele sale actioneaza chiar si in sufletul omului. Noi suntem scena
evolutiei luciferice. In timp ce noi, oamenii, luam corpul fizic al
Pamantului pentru a evolua, entitatile luciferice ne preiau si evolueaza
prin noi. Si aceasta este ispita oamenilor, faptul ca in ei lucreaza
spiritele luciferice.
Aceste spirite luciferice au evoluat, intre timp, la fel cum a evoluat si
omul. Unul din aceste spirite care atunci cand omenirea, sa zicem, intra in
perioada atlanteana, se afla pe punctul de a-si dezvolta al saselea element
de baza, este acum atat de departe – evolutia pe Pamant este ceva anormal
pentru el –, incat este in masura sa-si dezvolte al saptelea element de
baza. El o face de asa maniera, incat pune stapanire din nou pe un om pentru
ca sa utilizeze, posibil numai cativa ani, ceea ce poate trai acest om si in
felul acesta el ajunge din nou la evolutie. Aceasta imixtiune nu constituie
un rau pentru natura umana, deoarece tocmai faptul ca in epoca noastra putem
sa aducem la exprimare sufletul constientei face posibila posedarea noastra
de catre un spirit luciferic superior care este pe cale sa-si dezvolte al
saptelea element. Ce devenim prin faptul ca suntem posedati de un spirit
luciferic superior? Un geniu! Pentru ca este posedat ca om si natura umana
este iradiata de aceasta entitate superioara, el este neadaptat pentru
treburile curente si practice, dar intr-un anumit domeniu este cel care da
tonul, este un deschizator de drumuri.
Nu trebuie sa vorbim despre spiritul luciferic ca si cum ar fi neaparat ceva
demn de ura, ci este ceva care – fiindca se dezvolta si lucreaza in numele
omului ca un parazit – face ca omul sa fie posedat de el, sa actioneze sub
influenta sa ca un om de geniu, ca un inspirat. In acest sens, spiritele
luciferice sunt absolut necesare. Oamenii geniali de pe Pamant sunt tocmai
aceia in care – si de cele mai multe ori cativa ani la rand – actioneaza
foarte puternic entitatea luciferica. Daca lucrurile nu ar fi asa, Edouard
Schuré nu ar fi putut sa-l descrie pe Lucifer ca fiind un personaj simpatic,
caci Lucifer este implicat in principal in marile progrese culturale de pe
Pamant si este un fel de meschinarie din partea crestinismului traditional
sa vada in entitatea luciferica doar Diavolul rau. Aceasta nu este decat o
daunatoare ingustime de spirit. „Natura este pacat, spiritul este Diavolul,
cele doua tin intre ele indoiala, bastardul lor diform“, citim in Faust.
Sigur, este convenabil pentru crestinismul traditional sa-l prezinte pe
Lucifer ca pe insusi Diavolul si sa-l urasca, dar cine cunoaste evolutia
omenirii stie ca principiul luciferic actioneaza tocmai in oamenii de geniu.
Cine este adept al stiintei spirituale are obligatia sa priveasca aceste
lucruri in fata. Noi, oamenii, nu am avea nici o posibilitate sa urcam
singuri spre al cincilea si al saselea principiu, daca aceste spirite nu
ne-ar impinge inainte. De fapt, trebuie sa fim recunoscatori acestor spirite
luciferice, fiindca in timp ce ele incearca sa evolueze ne dau imboldul care
ne impinge inainte, astfel incat putem sa ne depasim eul, cum obisnuiesc si
oamenii sa spuna ca poetii, geniile si artistii pot depasi limitele inguste
ale eului.
Astfel, dintr-un anumit punct de vedere, privim spre spiritele luciferice ca
spre un fel de conducatori ai oamenilor. Trebuie sa ne eliberam de acea
ingustime de spirit, de traditionalismul crestin care considera pe Lucifer
ca fiind numai Diavolul si il trateaza cu ura. Trebuie sa recunoastem esenta
eliberatoare a principiului luciferic ce i-a fost data de zeitati bune, caci
in timpul evolutiei terestre ne-a impus sa ne depasim pe noi insine, astfel
ca, in mod profetic, putem sa anticipam ceea ce abia pe Jupiter va deveni
bunul nostru si asa mai departe. Pe Pamant, are loc un schimb de influente
reciproce ale entitatilor microcosmice care, la inceputul evolutiei
Pamantului, erau deja prezente aici; este un asemenea joc de influente,
incat se poate spune: Oamenii sunt calauziti, in timp ce isi dezvolta
propriul lor eu, de entitati superioare lor, deoarece si-au dezvoltat cel de
al cincilea element constitutiv si se indreapta spre al saselea, sau chiar
al saptelea element, in timp ce omul abia lucreaza la cel de al patrulea
element al sau.
In entitatile luciferice trebuie, deci, sa vedem fiinte supraumane –
microcosmic supraumane. Si acum, sa lasam de-o parte aceste entitati
spirituale, pe care le numim luciferice, si sa trecem la natura lui Hristos.
Hristos se deosebeste in modul cel mai absolut de alte entitati care
participa la evolutia Pamantului. El este o fiinta care apartine de o cu
totul alta ordine. Este o fiinta care nu numai in timpul evolutiei lunare a
ramas in urma, ca si spiritele luciferice, dar care, prevazand evolutia
lunara a ramas in urma si mai inainte, in timpul evolutiei vechiului Soare,
si aceasta datorita unei anumite intelepciuni mult superioare oricarei
intelepciuni umane. Aceasta entitate nu trebuie privita ca celelalte
entitati pe care le-am mentiont ca fiind microcosmice, caci nu trebuie sa
consideram ca fiind microcosmice decat pe acelea care, de la inceputul
evolutiei Pamantului, s-au atasat de evolutia acestuia. Hristos nu era legat
direct de evolutia Pamantului, ci de evolutia vechiului Soare. El era o
entitate macrocosmica de la inceputul evolutiei Pamantului, o entitate
supusa cu totul altor conditii de evolutie decat ale entitatilor
microcosmice. Conditiile sale de evolutie erau de o natura cu totul
diferita, incat acest Hristos macrocosmic si-a dezvoltat in afara Pamantului
cel de al patrulea principiu macrocosmic, adica Eul macrocosmic. Pentru
evolutia sa proprie, era normal ca Hristos sa aduca pana la desavarsire un
eu de esenta macrocosmica din afara Pamantului si apoi sa coboare pe Pamant.
Era, deci, normal pentru evolutia entitatii lui Hristos – cand a coborat din
macrocosmos pe Pamant – sa aduca aici marele impuls al eului macrocosmic
pentru ca eul microcosmic, eul uman, sa preia acest impuls si sa-si poata
continua evolutia. Era normal pentru Hristos sa posede nu impulsul eului
microcosmic, ci impulsul eului macrocosmic la un stadiu tot atat de inaintat
ca si eul pe care il avea omul, cel microcosmic, pe Pamant. Fiinta lui
Hristos este, sub un anumit raport, asemanatoare omului, numai ca omul este
microcosmic si a adus cele patru principii ale sale la o expresie
microcosmica; in consecinta, si eul sau este, ca eu terestru, microcosmic,
in timp ce Hristos este insusi Eul Universului. Evolutia lui Hristos s-a
desfasurat in asa fel, incat el este mare si important tocmai datorita
deplinei dezvoltari a acestui eu pe care l-a adus pe Pamant. Hristos nu avea
nici al cincilea si nici al saselea principiu macrocosmic, deoarece le va
dezvolta pe Jupiter si pe Venus pentru a le putea transmite omului.
Hristos este, asadar, o entitate macrocosmica a carei natura este
cvadrupla – pana la nivelul eului sau macrocosmic –, la fel cum este si omul
la nivel microcosmic. Si asa cum, in timpul evolutiei terestre, omul are
misiunea sa-si dezvolte eul pentru a putea primi, la fel Hristos si-a
dezvoltat eul pentru a putea da. Cand a coborat pe Pamant, in entitatea sa
totul era utilizat pentru a exprima cel de al patrulea principiu al sau
intr-o forma cat mai perfecta cu putinta. Acum fiecare principiu de acelasi
nivel, macrocosmic si microcosmic, are o afinitate intima cu cel care ii
corespunde numeric. Al patrulea principiu macrocosmic al lui Hristos este
corespunzator celui de al patrulea principiu microcosmic al omului, iar al
cincilea principiu al lui Hristos va corespunde la om Sinei spirituale.
Hristos a pasit, asadar, in misiunea sa pe Pamant aducand omului, din
macrocosmos ceea ce acesta trebuia sa dezvolte la nivel microcosmic, Hristos
aducandu-l insa ca principiu macrocosmic. El intervine in evolutia
Pamantului, posedand tot atat de putin principiile al cincilea, al saselea
si al saptelea ca si omul.
Hristos este o entitate care a ajuns pe plan macrocosmic pana la al patrulea
principiu si care va vedea dezvoltarea celui de al patrulea principiu in
timpul evolutiei terestre in aceea ca daruieste totul pentru ca omul sa-si
poata perfectiona propriul sau eu.
Daca luam in considerare situatia in ansamblu, gasim la inceputul evolutiei
Pamantului trei categorii de entitati: oameni care trebuie sa obtina pe
Pamant al patrulea principiu deplin dezvoltat, o clasa de entitati
luciferice care trebuie sa dezvolte al saselea principiu si o alta clasa de
entitati luciferice care trebuie sa-si dezvolte al saptelea principiu,
ambele situandu-se deasupra omului prin faptul ca au de dezvoltat principii
superioare. Dar totodata, sub acest aspect, aceste entitati luciferice
depasesc chiar pe Hristos, caci Hristos trebuie sa dea expresie pe Pamant
tocmai celui de al patrulea principiu, ca daruire totala facuta oamenilor.
Hristos va stimula pe oameni sa manifeste doar eul lor propriu, ca fiind cea
mai profunda si interna structura umana, la o treapta de dezvoltare tot mai
inalta. Spiritele luciferice vor fi cele care vor conduce pe om sa se
depaseasca intr-o anumita privinta.
Cine priveste lucrurile numai din afara poate spune: Bine, atunci Hristos se
situeaza, de fapt, pe un nivel inferior decat, de exemplu, spiritele
luciferice, caci Hristos vine pe Pamant cu ceva ce este inrudit cu al
patrulea principiu al omului. El nu este predispus sa-l conduca pe om la
autodepasire, ci numai la o patrundere mai profunda in propriul sau suflet.
El este predispus sa aduca fiinta sufleteasca a omului din ce in ce mai
aproape de sine insusi. Entitatile luciferice au dezvoltat principiul al
patrulea, al cincilea, al saselea si se afla, intr-o oarecare masura, mai
sus decat Hristos. Practic, aceasta se va vedea in viitor, in asa fel incat
prin preluarea principiului lui Hristos in natura umana aceasta se va adanci
din ce in ce mai mult, va primi in propria sa entitate mai multa lumina si
iubire si va simti aceste lucruri ca pe ceva ce ii apartin in mod
primordial. Interiorizarea sufletului omenesc in profunzimi infinite va fi
rodul impulsului pe care Hristos il aduce si care va continua sa actioneze
din ce in ce mai departe. Si cand Hristos va veni, asa cum s-a spus in
diverse conferinte, el nu va actiona altfel decat aprofundand sufletul
omenesc. Celelalte spirite care au principii mai inalte decat Hristos, chiar
daca numai de ordin microcosmic, vor impinge intr-un anumit sens la
autodepasire. Hristos ii va interioriza pe oameni si ii va face si smeriti;
spiritele luciferice vor conduce pe om la autodepasire, il vor face
inteligent, ager, genial, dar totodata orgolios, infiltrandu-i ideea ca el
ar putea deveni ceva suprauman inca in timpul evolutiei terestre. De aceea,
tot ce va conduce pe om, in viitor, la ceea ce il va determina, intr-o
oarecare masura, sa se depaseasca pe sine, sa devina mandru de propria sa
natura umana deja acum, aici, pe Pamant, va fi rezultatul impulsului
luciferic. Ceea ce insa va face pe om mai profund, ceea ce il va conduce in
viata sa launtrica la asemenea profunzimi cum nu poate atinge decat prin
dezvoltarea deplina a celui de al patrulea principiu, acestea toate vor veni
de la Hristos.
Oamenii care privesc lucrurile sub aspectul lor exterior vor spune: Hristos
este de fapt pe o pozitie inferioara fata de entitatile luciferice, caci el
dezvolta numai principiul al patrulea, iar celelalte entitati principii
superioare. Dar exista o deosebire, si ea consta in faptul ca celelalte
entitati isi altoiesc principiile superioare cumva in mod parazitar pe om,
iar Hristos aduce al patrulea principiu in asa fel, incat natura umana este
impregnata, patrunsa si fortificata deplin de acest principiu. Dupa cum
corpul carnal al lui Iisus din Nazaret a fost impregnat, patruns si
fortificat de al patrulea principiu macrocosmic, la fel vor fi impregnate de
acest principiu si corpurile celor care vor primi pe Hristos in ei. Dupa cum
al patrulea principiu macrocosmic este darul lui Hristos, principiile al
saselea si al saptelea vor fi darul spiritelor luciferice. Astfel ca in
viitor vom putea vedea – si acest viitor se pregateste deja de pe acum – ca
oameni incapabili sa inteleaga aceste lucruri vor spune: Da, daca luam
Evangheliile ca atare sau lasam sa actioneze asupra noastra ceea ce a dat
Hristos omenirii prin invataturile sale, prin invataturile care izvorasc din
El, nu este in realitate la acea inaltime la care se afla, poate, alte
entitati spirituale care sunt in legatura cu oamenii. Acestea depasesc
intr-o anumita privinta pe om, nu il pot patrunde in intregime, dar ii
patrund ratiunea, genialitatea! Si observatorul superficial mai spune:
Aceste entitati se afla, de fapt, mai sus decat Hristos.
Va veni o vreme cand aceste lucruri vor fi intelese de asa maniera, incat va
fi ridicat in slavi cel mai important si puternic din aceste spirite
luciferice, care vrea sa-l impinga pe om la autodepasire, iar el va fi
considerat mare conducator al omenirii. Se va spune: Ei bine, ceea ce
Hristos a putut sa dea a fost, de fapt, doar un punct de tranzitie! Exista
deja oameni care vorbesc in felul acesta: Ce sunt in realitate invataturile
Evangheliilor? Noi am depasit deja acest stadiu. Asa cum am spus, un spirit
genial, atotcuprinzator, un spirit eminent va fi scos in evidenta, va pune
stapanire pe o alta natura umana carnala, pe care o va impregna cu
genialitatea sa. Si atunci lumea va spune: Acesta depaseste cu adevarat pe
Hristos, caci Hristos nu a fost decat acela care ne-a dat prilejul sa
dezvoltam cel de al patrulea principiu, pe cand celalalt ne da ocazia sa
ajungem chiar in decursul evolutiei terestre pana la al saptelea principiu!
Spiritul lui Hristos se va afla in opozitie cu spiritul celeilalte entitati:
Spiritul lui Hristos, de la care oamenii vor putea spera sa primeasca
puternicul impuls macrocosmic al celui de al patrulea principiu al lor si
spiritul luciferic care, intr-o anumita privinta, vrea sa incite pe oameni
la autodepasire.
Daca oamenii ar ramane aici, la aceasta concluzie, si ar spune: Noi trebuie
sa primim de la spiritele luciferice doar tendinta de a ne ridica privirile
spre acestea asa cum coboram privirile spre natura noastra inferioara, ei ar
proceda bine. Dar daca vor spune: Vedeti, Hristos ne da numai al patrulea
principiu, in schimb exista spirite care ne pot da al saselea si al saptelea
principiu, atunci oamenii care vor gandi astfel despre Hristos vor adora si
vor ridica in slavi pe Antihrist.
Asa se va manifesta in viitor pozitia Antihristului fata de Hristos. Si nu
se va putea obiecta nimic acestei situatii cu ajutorul ratiunii exterioare,
a genialitatii exterioare, caci se vor putea arata multe lucruri care din
punctul de vedere al ratiunii si al genialitatii vor face ca Antihristul sa
apara mult mai inteligent decat capacitatea cea mai profunda a principiului
uman pe care Hristos il revarsa in suflete din ce in ce mai mult. Deoarece
Hristos aduce oamenilor doar al patrulea principiu macrocosmic, care dat
fiind ca este de natura macrocosmica este totusi infinit mai important decat
toate principiile microcosmice si mai puternic decat ele, chiar daca este
inrudit cu eul uman, mai puternic decat toate celelalte care pot fi
dobandite in timpul evolutiei terestre, se va spune, totusi, tocmai fiindca
este doar al patrulea principiu, ca este inferior fata de principiile al
cincilea, al saselea sau al saptelea care vin de la spiritele luciferice, ca
este mai ales inferior fata de ceea ce vine de la Antihrist.
Este important ca pe terenul stiintei spirituale sa se recunoasca lucrurile
asa cum le-am expus. Se spune deja, referitor la teoria lui Copernic, care a
pus Pamantul in miscare, l-a scos din imobititatea in care se afla inainte,
l-a facut sa se invarteasca in jurul Soarelui si l-a prezentat ca pe un
minuscul graunte de nisip in mijlocul Universului: Dar cum poate sta ideea
crestina alaturi de asa ceva? Se construieste o contradictie intre ideea
crestina si stiintele naturale, intrucat se spune: Altadata, oamenii puteau
intr-adevar sa inalte privirile spre Crucea de pe Golgota si spre Hristos,
caci Pamantul aparea ca un loc ales in Univers, iar celelalte corpuri
ceresti apareau mici si nu existau, de fapt, decat numai datorita
Pamantului. Atunci, s-ar putea spune, Pamantul a aparut omului ca fiind demn
sa poarte Crucea de pe Golgota! Cand, insa, teoria lui Copernic a cuprins
spiritele, oamenii au inceput sa-si bata joc si sa spuna: Intrucat celelalte
corpuri ceresti au cel putin aceeasi insemnatate ca si Pamantul, ar fi
trebuit ca si Hristos sa fi mers de la un corp ceresc la altul. Dar fiindca
celelalte corpuri ceresti sunt mult mai mari decat Pamantul, ar fi, de fapt,
uimitor ca Omul-Dumnezeu sa-si indeplinesca opera de mantuire pe acel
minuscul Pamant! Toate acestea au fost spuse cu adevarat de un savant
Nordic. El spune: Sa ne inchipuim ca o puternica drama, in loc sa fie
reprezentata pe o mare scena, intr-o capitala, s-ar juca pe o scena de
mahala sau pe o mica scena improvizata intr-un sat oarecare; asa ii aparea
drama lui Hristos. Si continua: Este cu totul lipsit de sens ca cea mai mare
drama a lumii sa nu fie reprezentata pe un mare corp ceresc; aceasta este
exact ca si cum o puternica piesa s-ar reprezenta nu pe scena unui
stralucitor teatru, ci intr-un mizerabil teatru satesc.
Un asemenea discurs este de-a dreptul straniu si i se poate replica: Legenda
crestina s-a ingrijit sa nici nu poata fi spus ceva atat de smintit; ea nici
macar nu a situat vreodata acest Misteriu intr-un loc stralucitor de pe
Pamant, ci intr-un sarman staul de vite. Prin aceasta s-a aratat ca o astfel
de obiectie, ca cea facuta de savantul nordic, nu ar trebui facuta. Oamenii
nu isi dau seama intotdeauna cat de inconsecventi sunt in gandirea deosebit
de inteligenta! Ideea nu are sustinere in fata marelui si simplului adevar
pe care il contine deja legenda crestina. Si daca legenda a plasat Nasterea
lui Iisus nu intr-un loc stralucitor, exceptional de pe Pamant, intr-un mare
oras, intr-o capitala, ci intr-un sarman staul de vite, atunci nu apare
nicidecum lipsit de sens ca prin opozitie cu marile corpuri ceresti Pamantul
a fost ales ca loc care sa poarte Crucea. De altfel, intreaga maniera in
care invatatura crestina da, in felul ei, ceea ce Hristos avea sa aduca
umanitatii este deja o pregatire a acelor mari invataturi pe care trebuie sa
ni le dea astazi din nou stiinta spirituala. Sa lasam Evangheliile sa
actioneze asupra noastra. Vom gasi in ele adevarurile cele mai profunde ale
stiintei spirituale, asa cum am vazut in atatea ocazii. Dar cum sunt
continute in Evanghelii aceste mari comori de intelepciune? As vrea sa spun:
Daca acei oameni care nu au in ei nici o scanteie din impulsul dat de
Hristos trebuie sa se ridice pana la o intelegere ce se afla in Evanghelii,
ei sunt, pur si simplu, obligati sa-si chinuie mintea, sa-si dezvolte chiar
o anumita genialitate. Ca nu e suficienta starea de constienta umana normala
pentru aceasta, se poate deduce din faptul ca un numar mic de oameni inteleg
interpretarea Evangheliilor pe care ne-o ofera stiinta spirituata. Cu forte
luciferice, cu dezvoltarea genialitatii, se pot intelege Evangheliile dar
numai din punct de vedere exoteric. Dar, asa cum ne sunt date, cum ne putem
apropia de adevarurile lor? Aceasta o putem face cand aceste adevaruri ar
aparea ca un fruct foarte copt, direct din ceea ce numim entitatea
hristica – fara osteneala, fara nici un efort –, vorbind direct inimilor
care se lasa patrunse de impulsul dat de Hristos, asa incat lumineaza si
incalzesc direct sufletul, intr-o unitate.
Modul cum se apropie de om cele mai mari comori de intelepciune este opusul
modului in care se actioneaza asupra inteligentei. El este de asa natura,
incat trebuie sa ne bizuim pe faptul ca aceste adevaruri tasnesc intr-un mod
direct, originar si elementar din cel de al patrulea principiu macrocosmic
in Iisus Hristos desavarsit, astfel incat trec direct asupra oamenilor. Da,
lucrurile sunt astfel pregatite, incat inteligenta omului, ratiunea a tot ce
este de natura luciferica in evolutia omului va produce multe interpretari
ale cuvintelor lui Hristos; si numai incetul cu incetul vor patrunde pana la
simplitatea si maretia lor, la caracterul lor elementar. Si asa cum stau
lucrurile in privinta cuvintelor lui Hristos, tot asa stau si in privinta
faptelor lui Hristos.
Cand descriem un eveniment cum este, sa spunem, Invierea, cu mijloacele pe
care ni le ofera stiinta spirituala, in fata carui fapt deosebit ne aflam?
Un important teosof german a spus, deja, in anii '20 ai secolului al
XIX-lea, ca s-ar putea vedea cum ratiunea umana este patrunsa din ce in ce
mai mult de principiul luciferic. Acesta a fost Troxler . El a spus: In tot
ce vrea sa inteleaga, ratiunea umana este complet luciferica. In general,
este dificil sa ne referim la comorile cele mai profunde ale intelepciunii
teosofice. Aceia dintre dumneavoastra care au fost prezenti la ciclul meu de
conferinte tinut la Praga isi vor aminti ca atunci l-am mentionat pe Troxler
ca sa arat ca exista deja in el ceea ce astazi se poate spune despre corpul
eteric sau corpul de viata uman. El a declarat ca ratiunea umana este
dominata de forte luciferice.
Daca astazi dorim sa intelegem cu ajutorul fortelor teosofice corecte
Invierea, facand abstractie de fortele luciferice, va trebui sa aratam ca
prin Botezul din apa Iordanului s-a petrecut ceva de o covarsitoare
importanta, ca in momentul acela cele trei corpuri ale acelui Iisus de care
vorbeste Evanghelia dupa Luca au fost patrunse de entitatea macrocosmica a
lui Hristos, care a trait timp de trei ani pe Pamant, si au trecut prin
Misteriul de pe Golgota impreuna cu entitatea lui Hristos. Aceasta evolutie
a lui Iisus Hristos timp de trei ani a fost, bineinteles, altfel decat a
unui om oarecare. Cum s-a desfasurat ea, astfel incat cu ajutorul
principiilor stiintei spirituale, daca mergem pana in miezul lucrurilor, sa
putem intelege cum a fost, de fapt, Invierea?
Iisus din Nazaret era pe malul Iordanului. Eul sau se separa de corpul
fizic, de corpul eteric sau de viata si de cel astral, iar entitatea
macrocosmica a lui Hristos cobori, lua in stapanire cele trei corpuri in
care a trait pana la 3 aprilie in anul 33 – asa cum am putut stabili. Dar
aceasta a fost o viata de cu totul alt gen. Caci deja din clipa Botezului
viata lui Hristos in corpul lui Iisus din Nazaret a fost un proces lent al
mortii. Cu fiecare clipa din timpul care se scurgea in cei trei ani disparea
cate ceva din invelisurile lui Iisus din Nazaret. Incetul cu incetul, aceste
invelisuri mureau, astfel ca la capatul celor trei ani intregul corp al lui
Iisus din Nazaret era deja la limita de cadavru si nu era mentinut decat
prin puterea entitatii macrocosmice a lui Hristos. Sa nu va imaginati ca
acest corp in care locuia Hristos era, sa zicem, la un an si jumatate dupa
Botezul in apa Iordanului, la fel ca oricare alt corp uman, ci era intr-o
astfel de stare, incat orice suflet obisnuit ar fi simtit imediat ca il
paraseste, caci coeziunea sa nu putea fi asigurata decat de forta entitatii
macrocosmice a lui Hristos. A fost un proces continuu si lent de pieire timp
de trei ani. Acest trup ajunsese la limita descompunerii cand a venit
momentul Misteriului de pe Golgota. Atunci nu a mai fost necesar decat sa
vina acei barbati despre care ni se povesteste ca au adus acele substante
stranii pe care le numim substante aromate pentru a stabili o combinatie
chimica intre aceste substante ciudate si corpul lui Iisus din Nazaret, in
care locuise timp de trei ani entitatea macrocosmica a lui Hristos, si sa-l
aseze apoi in mormant. Si a fost nevoie de foarte putin timp pentru ca acest
corp sa se prefaca in pulbere, iar spiritul lui Hristos sa se imbrace
intr-un corp eteric densificat, putem spune, pana la o vizibilitate fizica.
Astfel Hristos-Cel-Inviat s-a imbracat intr-un corp eteric densificat pana
la o vizibilitate fizica, mergand si aratandu-se celor carora putea sa li se
arate. El nu era vizibil pentru toti, fiindca nu avea decat un corp eteric
densificat, pe care Hristos l-a purtat dupa Inviere. Ceea ce fusese pus in
mormant se facuse tarana. Dupa cercetarile oculte cele mai recente, s-a
stabilit ca a avut loc atunci si un cutremur de Pamant. Pentru mine personal
a fost o surpriza, dupa ce am constatat ca avusese loc efectiv un cutremur
de pamant, sa gasesc o aluzie la acest fapt in Evanghelia dupa Matei*.
Pamantul s-a despicat si pulberea cadavrului a fost inghitita,
amestecandu-se cu materia terestra. Prin zguduirea care a urmat
cutremurului, panzele in care fusese infasurat corpul au fost imprastiate,
asa cum se arata in Evanghelia dupa Ioan**. Faptul este descris in adevar in
mod minunat in Evanghelia dupa Ioan. * Matei,a cp. 27, v. 51-52. * Ioan,
cap. 20, v. 5-7.
In acest fel trebuie sa intelegem din punct de vedere ocult Invierea si nu
intram in nici un fel de contradictie cu Evangheliile. Caci am atras deja in
mod repetat atentia asupra faptului ca Maria din Magdala nu a recunoscut pe
Hristos cand s-a apropiat de ea*. Cum e posibil ca cineva sa nu recunoasca
un om pe care l-a vazut doar cu cateva zile inainte – mai ales cand este
vorba de o asemenea personalitate cum era Iisus Hristos? Cand se spune ca
Maria din Magdala nu l-a recunoscut pe Hristos, inseamna ca el i-a aparut
intr-o alta forma, sub o alta figura. Ea l-a recunoscut abia cand l-a auzit
vorbind. Atunci a devenit atenta. * Ioan, cap. 20, v. 10-14. Si toate
detaliile din Evanghelie devin, daca le privim in mod ocult, foarte de
inteles.
Dar cineva ar putea spune: Toma a fost indemnat de Cel-Inviat, care aparuse
in fata apostolilor, sa pipaie cu mainile sale ranile*. Ar trebui atunci sa
presupunem ca ranile mai erau inca prezente, ca Hristos venise la apostoli
cu acelasi corp care se prefacuse in tarana. Nu! Ganditi-va ca cineva are o
rana; atunci corpul eteric se contracta, el capata un fel de cicatrice. Si
in corpul eteric deosebit de concentrat din care s-au extras elementele
noului corp eteric care imbraca acum entitatea lui Hristos ranile devenisera
vizibile, ca niste portiuni deosebit de dense, astfel ca Toma a putut sa le
simta ca pe o realitate. * Ioan, cap. 20, v. 24-29
Tocmai acest pasaj din Evanghelii este ceva minunat din punct de vedere
ocult. El nu este absolut deloc in contradictie cu faptul ca avem a face cu
un corp eteric densificat pana la punctul de a deveni vizibil prin forta
puterii lui Hristos, astfel incat poate avea loc dupa aceasta si scena de pe
drumul spre Emaus*. O gasim descrisa in Evanghelii in asa fel, incat nu e
vorba de o masa obisnuita, ci de faptul ca ceea ce s-a consumat a fost
asimilat direct de corpul eteric, prin forta lui Hristos, fara participarea
corpului fizic. * Luca, cap. 24, v. 13.
Toate aceste lucruri pot fi astazi intelese in temeiul principiilor oculte
ale stiintei spirituale. Evangheliile pot fi intelese, intr-un anumit mod,
chiar textual – exceptie facand acele pasaje transmise intr-o traducere
proasta. Fiecare amanunt se explica intr-un mod miraculos si cine a admis
aceste lucruri acela isi spune, cand remarca o contradictie: In aceasta
privinta sunt inca prea prost! El nu se simte tot atat de inteligent ca
teologii moderni, care spun: Noi nu putem concepe Invierea asa cum este
descrisa de Evanghelii! Dar, in realitate, o putem concepe astfel, daca
situam aceste evenimente pe temeiurile lor fundamentale.
Cum actioneaza tot ce s-a spus acum asupra ratiunii umane? Ei bine, exact
asa ca lumea sa spuna: Daca trebuie sa cred in Inviere, trebuie sa sterg
atunci cu buretele tot ce am cucerit pana acum cu ratiunea mea. Acest lucru
nu il pot face. De aceea, Invierea trebuie inlaturata din mintea mea.
Ratiunea care gandeste in felul acesta este o ratiune impregnata de
influenta lui Lucifer, nu poate concepe aceste lucruri. O asemenea ratiune
va ajunge din ce in ce mai mult sa respinga marile adevaruri rostite, precum
si faptele elementare care s-au petrecut inainte si in legatura cu Misteriul
de pe Golgota. Dar stiinta spirituala va fi chemata sa inteleaga si sa
lamureasca aceste lucruri pana in cele mai mici detalii. Ea nu va respinge
principiile al cincilea, al saselea, al saptelea, care pot depasi al
patrulea principiu macrocosmic. Dar va vedea in al patrulea principiu
macrocosmic cel mai mare impuls care a fost dat evolutiei Pamantului.
Vedeti insa ca intr-un anumit sens nu este prea usor sa intelegem evolutia
lui Hristos in cadrul Pamantului, deoarece este justificata, intr-un anumit
fel, obiectia ca unele spirite luciferice, spirite deosebite, pot conduce
catre alte principii, dar toate sunt numai la nivel microcosmic. Am exprimat
acest lucru si mai inainte, cand am spus: Hristos este ca un fel de punct
central unde fiinta actioneaza prin fapta sa, prin ceea ce este ea insasi.
In jurul lui Hristos stau cei doisprezece Bodhisattvi ai lumii, asupra lor
se raspandeste stralucirea care vine de la Hristos si care mai intai, prin
elaborare inteleapta, o ridica la nivelul de principii superioare. Din al
patrulea principiu emana o stralucire care se raspandeste si asupra
celorlalte principii superioare, in masura in care acestea se dezvolta in
cadrul evolutiei Pamantului. Din aceasta cauza, apar multe erori in ce
priveste unicitatea lui Hristos, datorita faptului ca nu se vede clar ca
avem de-a face in ceea ce-l priveste numai cu principiul al patrulea; acesta
este insa un principiu macrocosmic, si daca se pot dezvolta principii
superioare, acestea sunt totusi doar principii microcosmice ale unor
entitati care, pe vechea Luna, nu au reusit sa-si desavarseasca evolutia,
chiar daca, in felul lor, au depasit conditia umana si pe om pentru ca si-au
dezvoltat inca in timpul evolutiei lunare ceea ce omul poate sa-si dezvolte
abia acum, pe Pamant.
Trebuie sa ne ridicam pana la asemenea probleme ca cele pe care tocmai le-am
expus, daca dorim sa intelegem pozitia exacta a principiului lui Hristos in
cadrul evolutiei terestre si daca vrem sa vedem clar de ce in viitor
Antihristul va fi apreciat ca fiind, in multe privinte, mai presus decat
insusi Hristos. Antihristul va fi considerat poate mai inteligent, mai
genial decat Hristos, el va castiga o multime de adepti. Dar cei care se
sprijina pe stiinta spirituala trebuie sa se pregateasca sa nu se lase
inselati de toate cele aratate mai sus. Inainte de orice, este necesar sa
avem o fundamentare ferma a principiilor indicate de stiinta spirituala,
pentru a nu ne lasa ademeniti si inselati. A fost, mai inainte de toate,
sarcina si misiunea esoterismului care s-a dezvoltat in Apus inca din
secolul al XIII-lea si despre care am relatat cate ceva, sa elaboreze in
modul cel mai clar tot ceea ce, sub acest raport, trebuie spus despre natura
lui Hristos. Astfel ca cel care are o pozitie ferma pe terenul acestui
esoterism va recunoaste din ce in ce mai clar ce pozitie centrala ocupa
Hristos in evolutia planetara a Pamantului. Si se va ajunge si la aceea ca –
fata de toate asa-zisele reincarnari ale lui Hristos pe Pamant – trebuie sa
punem in valoare un lucru foarte simplu. Dupa cum bratul balantei trebuie
sprijinit doar intr-un singur punct, si nu in doua sau mai multe, la fel si
evolutia Pamantului trebuie sa aiba un singur impuls fundamental. Iar cel
care admite mai multe incarnari ale lui Hristos face aceeasi greseala ca si
cel care crede ca bratul balantei, ca sa functioneze mai bine, trebuie
sprijinit in doua puncte. Daca se intampla asa, atunci nu mai poate fi vorba
de o balanta. Iar cine ar merge pe Pamant in mai multe incarnari nu mai este
Hristos. Acesta este un adevar pe care orice ocultist avizat trebuie sa-l
sustina cand este vorba de natura lui Hristos. O comparatie simpla este
suficienta pentru a arata unicitatea lui Hristos. In acest sens,
Evangheliile si stiinta spirituala sunt in deplin acord.
Rudolf Steiner - CRESTINISMUL ESOTERIC
EUL UNIVERSAL SI EUL UMAN. ENTITATI MICROCOSMICE
SUPRASENSIBILE. NATURA LUI HRISTOS
Munchen, 9 ianuarie 1912
Este necesar ca in aceasta seara sa mai discutam o data despre natura lui
Iisus Hristos. Aceasta necesitate rezulta din faptul ca in prezent se
vorbeste atat de mult pe aceasta tema, in special in mediile teosofice, si
din faptul ca, in sensul cel mai deosebit, ea exista tocmai pentru a aduce o
deplina clarificare asupra mai multor aspecte din acest domeniu.
Vom discuta astazi despre un aspect privind aceasta problema care pentru
multi poate parea excentric, dar care este, totusi, foarte important. Sa
pornim de la evolutia omului. Stim ca ea se desfasoara in asa fel, incat
omenirea in ansamblul ei strabate, in cadrul evolutiei noastre terestre,
anumite perioade ciclice. Am vorbit adeseori despre faptul ca de la marea
catastrofa pe care o numim atlanteana viata de pe vechiul continent
atlantean s-a transformat intr-o alta, diferita, care se desfasoara si acum
pe noile continente aparute si care este insasi viata noastra din prezent si
pe care o putem imparti in cinci epoci culturale, de atunci si pana in
zilele noastre. In acest sens, se poate vorbi de prima epoca, stravechea
epoca culturala indiana, de a doua, marea epoca de cultura a vechilor persi,
de a treia, epoca egipto-caldeo-babiloniana, de a patra, greco-romana, care
s-a situat intr-o perspectiva mai larga in cadrul istoriei universale intre
secolul al VIII-lea i.Hr. si secolul al XII-lea d.Hr. Putem vorbi apoi, o
data cu anul 1413 de inceputul epocii noastre actuale, care este, deci, a
cincea epoca culturala postatlanteana.
Sufletele oamenilor, deci si ale celor prezenti acum, aici, in sala, au
strabatut aceste epoci culturale succesive, pana in prezent, trecand prin
diferite incarnari, si este posibil ca unele suflete sa fi trecut prin mai
multe, iar altele prin mai putine incarnari. In functie de caracteristica
fiecarei epoci, sufletele au dobandit, ca sa spunem asa, cate ceva din
experientele traite si au purtat aceste achizitii de la o incarnare la alta,
aparand, la un moment dat, cu un anumit grad de evolutie, in functie de
felul uneia sau alteia din experientele traite in epocile anterioare.
Putem vorbi acum si despre faptul ca in fiecare din aceste epoci, dar numai
sub aspect esential – retineti numai sub aspect esential – s-au constituit
si dezvoltat la om unul sau altul din organele care constituie natura umana,
dar in principal intotdeauna un anumit organ bine determinat al naturii
umane. Astfel, putem spune ca in epoca noastra culturala, daca oamenii lasa
sa actioneze asupra lor ceea ce poate sa le dea aceasta epoca, in mod
esential ei sunt chemati sa dezvolte ceea ce, in cadrul conceptiei noastre,
a stiintei spirituale, numim sufletul constientei. In schimb, in timpul
epocii culturale greco-romane s-a format mai ales sufletul ratiunii sau al
afectivitatii, in timpul epocii egipto-caldeo-babiloniene sufletul
senzatiei, in timpul epocii vechilor persi corpul senzatiei sau corpul
astral si, in sfarsit, in epoca veche indiana, ceea ce numim corpul vietii
sau corpul eteric. Aceste diferite componente ale fiintei umane au dobandit
sau vor dobandi, pentru sufletele care au strabatut toate aceste epoci
culturale, in una sau cel mai adesea in mai multe incarnari, dezvoltarea
corespunzatoare. In epoca ce urmeaza dupa a noastra, in a sasea epoca
postatlanteana, se va forma indeosebi ceea ce numim Sinea spirituala sau
Manas, cum se obisnuieste sa se numeasca in literatura teosofica; in
sfarsit, in ultima, respectiv a saptea epoca culturala postatlanteana, se va
forma ceea ce numim Spiritul vietii, iar in literatura teosofica Buddhi, in
timp ce Omul-spirit sau Atma va aparea dupa o noua catastrofa, intr-un
viitor indepartat.
Ne aflam acum in plina dezvoltare si formare, ca sa spunem asa, datorita
conditiilor normale pe care le ofera cultura si tot ce ne inconjoara, ceea
ce in prezent, ca si in viitorul apropiat, se numeste sufletul constientei.
Dar noi stim ca aceasta deplina formare a omului, aceasta dezvoltare a
diferitelor madulare ale sufletului, asa cum le-am diferentiat, este legata
in mod esential de inca un element, de treptata integrare a eului uman. Caci
aceasta integrare a eului in natura umana este mai ales sarcina insasi a
evolutiei Pamantului. Astfel ca noi, intr-un anumit fel, avem doua curente
de evolutie care se intrepatrund, pentru ca trebuie sa parcurgem evolutia
Pamantului dupa ce am strabatut evolutiile saturniana, solara si lunara si
pentru ca in faza de fiinta terestra trebuie sa dezvoltam indeosebi acest al
patrulea element al naturii umane, eul, adaugandu-l celorlalte componente
principale ale naturii umane, care, dupa cum stim, au fost structurate
anterior: corpul fizic, corpul eteric si corpul astral. Trebuie sa faceti o
deosebire intre acel mare si important curent evolutiv, legat de marile
incarnari ale planetei noastre, si celalalt curent evolutiv, de mai mica
amploare, pe care l-am caracterizat mai inainte ca desfasurandu-se in
intervalul de timp scurt care este cel al perioadei postatlanteene.
Nimeni dintre cei care au inteles cele expuse pana aici nu ar trebui sa puna
intrebarea: Cum se explica oare ca oamenii si-au dezvoltat un corp eteric,
sau corp al vietii deja pe vechiul Soare si ca are loc o formare speciala a
aceluiasi corp in timpul vechii epoci culturale hinduse? Nimeni dintre cei
care au inteles cele expuse pana acum nu trebuie sa puna o intrebare ca
aceasta, caci iata cum stau lucrurile in realitate. Desigur, corpul eteric
sau de viata al omului a fost creat in cursul evolutiei de pe vechiul Soare.
Omul a ajuns pe Pamant avand deja un corp eteric sau de viata. Dar acest
corp poate fi acum mai fin structurat, prin lucrarile mai elaborate
realizate de elementele pe care omul le-a dezvoltat ulterior. Astfel ca omul
incarnat in corpul unui vechi indian are deja un corp eteric care se afla la
un nivel de evolutie relativ inalt, dar el actioneaza asupra acestuia, in
acea prima epoca postatlanteana, cu eul pe care l-a obtinut – impreuna cu
tot ceea ce elaborase intre timp –, determinand o structurare mai fina a
acestuia. Si in general se realizeaza o prelucrare mai subtila in toate
celelalte elemente constitutive ale fiintei umane in perioada noastra
postatlanteana.
Daca luati acum in considerare evolutia in ansamblul ei, tinand seama de tot
ceea ce am spus, a patra epoca culturala postatlanteana, cea greco-romana,
va va aparea ca o epoca deosebit de importanta, fiindca atunci a trebuit sa
se cizeleze cu o anumita finete, in interiorul naturii umane, ceea ce numim
sufletul ratiunii sau al afectivitatii. Dar pana atunci eul, care apartine
marelui curent al evolutiei, atinsese un nivel de formare deosebit de
elevat. Se poate, deci, spune: Eului omului, care se dezvoltase pana in a
patra epoca culturala, epoca greco-romana, atingand o treapta superioara, ii
revenea in acel timp obligatia sa-si continue actiunea in interiorul
sufletului ratiunii sau al afectivitatii, iar in prezent, in epoca noastra,
in acela al sufletului constientei.
Intr-o anumita privinta, exista o afinitate intima intre eu si celelalte
trei elemente ale sufletului omenesc: sufletul senzatiei, sufletul ratiunii
sau al afectivitatii si sufletul constientei. In aceste trei elemente, eul
isi desfasoara de preferinta, la inceput, viata sa interioara, iar in
prezent, in aceasta a cincea epoca postatlanteana, eul traieste si va trai
cu precadere, in modul cel mai intim, in sufletul constientei, deoarece, ca
sa spunem asa, nemaifiind impiedicat de celelalte elemente, in aceasta se
poate exprima in toata puritatea sa. Da, noi traim in prezent intr-o epoca
in care eul are mai ales menirea, deosebit de importanta, de a se dezvolta
prin sine insusi, sa cladeasca, sprijinindu-se pe el insusi.
Daca ne indreptam apoi privirea spre viitor, spre ceea ce va urma, si daca
spunem ca omul va dezvolta in urmatoarea epoca culturala, a sasea epoca
postatlanteana, Sinea spirituala sau Manas, trebuie sa recunoastem ca Sinea
spirituala sau Manas se afla, de fapt, dincolo de sfera eului. De fapt, omul
nu ar putea sa-si dezvolte Sinea spirituala prin propriile sale forte in
viitorul mai indepartat, ci va trebui atunci cand isi va dezvolta Sinea
spirituala sa fie ajutat, intr-un anumit fel, de ceea ce fortele superioare
revarsa asupra Pamantului. Omul a ajuns cu evolutia sa pana acolo, incat
efectiv el nu poate actiona prin propiile sale forte decat pana la
dezvoltarea sufletului constientei. Dar nici aceasta evolutie nu ar fi
desavarsita daca omul nu ar anticipa intr-un anumit sens ceea ce va obtine
pe Jupiter, viitoarea incarnare a Pamantului, ca evolutie normala, completa
si de sine statatoare. Pana la finele evolutiei Pamantului, omul ar trebui
sa-si dezvolte eul. Pentru a realiza acest lucru, el ar avea ocazia sa
desavarseasca aceasta dezvoltare in cadrul sufletului senzatiei, al ratiunii
si al constientei. Dar Sinea spirituala trebuie sa devina bun al omului abia
pe Jupiter; atunci va deveni propriu-zis un bun uman. Pe Jupiter, raportul
omului cu Sinea spirituala va fi aproximativ asa cum este acum, pe Pamant,
raportul sau cu eul. Asadar, daca omul isi formeaza deja in cursul evolutiei
terestre Sinea spirituala, el nu va putea avea, totusi, cu aceasta acelasi
raport pe care il are acum, pe Pamant, cu eul. Noi spunem despre eul nostru:
Acesta ne reprezinta pe noi, suntem noi cu adevarat. Daca in urmatoarea
epoca, a sasea, postatlanteana, Sinea spirituala va capata expresie, noi nu
ne vom putea referi la Sinea spirituala ca fiind Sinea noastra, ci vom
spune: Da, eul nostru s-a dezvoltat pana la o asemenea treapta, astfel incat
Sinea noastra spirituala ne poate ilumina ca venind din lumi superioare, ca
un fel de fiinta angelica, care nu suntem noi insine, dar care ne lumineaza
si pune stapanire pe noi. Asa ne va aparea Sinea noastra spirituala. Abia
mai tarziu, pe Jupiter, ea va aparea ca fiind propria noastra fiinta, asa
cum este in prezent eul. Acestea sunt treptele prin care isi continua
evolutia umana drumul inainte.
In urmatoarea epoca culturala, a sasea, postatlanteana, ne vom simti atrasi
de ceva ce isi trimite lumina in noi. Dar nu vom spune: Tu, Sine spirituala
din mine, ci vom spune: Eu sunt participant al unei entitati care lumineaza
din inaltul lumilor superioare in mine, care ma conduce si dirijeaza, care
prin gratia unor inalte entitati mi-a devenit un conducator si un
calauzitor! Ceea ce abia pe Jupiter va deveni proprietate a mea vom resimti
acum ca pe un conducator care lumineaza din lumile superioare asupra
noastra. La fel va fi cazul, mai tarziu, cu Spiritul vietii sau Buddhi, cu
Omul-spirit si asa mai departe. Va veni, astfel, o vreme in care omul va
vorbi altfel despre sine decat vorbeste acum. Cum vorbeste acum omul despre
sine, daca vrea sa se exprime in spiritul stiintei spirituale? El spune: Eu
am trei invelisuri, corpul fizic, corpul eteric sau al vietii si corpul
astral. In ele eu am eul, adevaratul meu bun terestru care se dezvolta in
sanul acestor trei invelisuri. Aceste trei invelisuri reprezinta, oarecum,
natura mea inferioara. Eu m-am dezvoltat deasupra lor, le-am depasit,
privesc de sus spre aceasta natura inferioara a mea si vad ceea ce a devenit
eul meu, fiinta mea, deocamdata cea mai personala, care trebuie sa creasca
tot mai mult, sa se dezvolte tot mai mult.
In viitor, omul va trebui sa mai vorbeasca si altfel. Atunci, va spune: Eu
nu am numai o natura a mea inferioara si eul meu, ci am o natura superioara
spre care imi ridic privirea ca spre ceva ce face parte din mine insumi, asa
cum fac parte astazi si cele trei invelisuri, pe care le am din trecut. Dar
omul se va simti in viitor, ca sa spunem asa, la mijloc, intre natura sa
inferioara si natura sa superioara. Natura sa inferioara o cunoaste deja
acum, cea superioara ii va aparea in viitor stand oarecum deasupra sa, asa
cum cea inferioara se afla astazi sub el. Asa incat putem spune: Omul se
dezvolta in timpul evolutiei terestre si va trece de la al patrulea element,
care constituie fiinta sa, la al cincilea, la al saselea si la al saptelea
element. Dar aceste elemente viitoare, al cincilea, al saselea si al
saptelea, nu vor deveni in timpul evolutiei propriu-zise a Pamantului bunul
sau personal nemijlocit, ci ceva la care el abia incetul cu incetul va reusi
sa urce. Asa trebuie sa ne reprezentam aceste lucruri.
Va trebui sa traim un timp cand vom spune asa: Da, misiunea noastra pe
Pamant a fost sa ne dezvoltam eul. Dar ca printr-un fel de anticipatie
profetica vedem ceva ce urmeaza sa se dezvolte in noi abia pe Jupiter. Ceea
ce traim acum, in timpul evolutiei Pamantului, in sensul ca ne patrundem, ca
sa spunem asa, cu natura unui eu terestru, ca am slefuit mai subtil, inca
din timpul perioadelor anterioare ale Pamantului si pana in prezent,
componentele inferioare, iar in viitor vom slefui componentele superioare,
asadar, ceea ce traim ca fiinte umane pe Pamant au trait in avans entitati
care ne-au precedat si pe care le numim Ingeri sau Angeloi, trecand prin
acelasi proces evolutiv in incarnari planetare precedente. Dar si membri
superiori ai Ierarhiei, Arhangheli sau Arhangeloi si Arhai au strabatut
acest proces in incarnarile anterioare ale Pamantului, pe Luna, Soare sau
Saturn. Si pentru aceste mari entitati a existat la vremea respectiva un fel
de al patrulea element constitutiv, un eu, pe care l-au dezvoltat. Mai apoi,
in a doua jumatate a incarnarii planetare corespunzatoare, aceste entitati
au anticipat ceea ce trebuie sa se dezvolte in ele pe deplin pe Pamant, dupa
cum noi vom dezvolta Sinea spirituala pe Jupiter. In trecut, aceste entitati
nu le-au incorporat pe deplin ca fiind bunul lor propriu, ci doar
inaltandu-si privirea pana la acel nivel.
Daca ne intoarcem acum privirea catre evolutia a ceea ce numim vechea Luna,
trebuie sa vorbim despre unele entitati care in timpul acelei evolutii ar fi
trebuit sa se inalte pana la al saptelea element constitutiv, dupa cum si
noi, oamenii, vom ajunge in decursul evolutiei terestre sa dobandim al
saptelea element, pe care atunci, ca si noi, oamenii, acum, nu l-au putut
incorpora pe deplin, ci doar si-au inaltat privirea catre el. Cand vorbim
despre entitatile luciferice, ne referim la entitati care in decursul vechii
evolutii lunare au ramas in situatia in care ar fi un om care in timpul
evolutiei terestre nu ar reusi sa-si dezvolte deplin ultimele trei
principii, al cincilea, al saselea si al saptelea ca elemente constitutive,
ci le-ar respinge si ar ramane numai cu al patrulea sau numai cu al cincilea
etc. Acele entitati nu s-au dezvoltat in mod complet si se afla pe cele mai
diverse trepte ale entitatilor luciferice. Se poate, deci, spune: Oamenii au
trecut de la vechea evolutie lunara la evolutia terestra. Cei care si-au dus
la bun sfarsit misiunea specifica evolutiei lunare apar in evolutia terestra
cu o dezvoltare normala: corp fizic, corp eteric sau al vietii si corp
astral. In continuare, in evolutia lor pe Pamant, va trebui ca oamenii sa-si
dezvolte, in aceeasi masura, eul, in care vor prelua apoi celelalte. Alte
fiinte care se gasesc pe o treapta mai inalta decat omul au trebuit sa-si
dezvolte deja pe vechea Luna un element constitutiv corespunzator eului
uman. Dar aceste fiinte nu si-ar fi putut dezvolta in mod complet acest eu
de tip lunar, decat daca ar fi anticipat ceea ce ar fi fost pentru ele al
cincilea, al saselea sau al saptelea element constitutiv si ceea ce aveau sa
dezvolte pe deplin pe Pamant ca al cincilea element, realizarea efectiva a
celui de al cincilea urmand a se efectua si dezvolta deplin in evolutia
terestra, pe Pamant. De fapt, aceste fiinte ar fi trebuit sa ajunga pana la
al saptelea element. Dar aceste entitati luciferice nu au reusit aceasta.
Ele au dezvoltat numai al cincilea sau al saselea element, deci nu au ramas
doar la al patrulea element, dar nu l-au desavarsit datorita faptului ca nu
au anticipat al cincilea, al saselea si al saptelea element, ci s-au oprit
la al cincilea sau al saselea.
Avem aici in vedere doua categorii ale acestor fiinte lunare. O parte sunt
acelea care si-au dezvoltat al cincilea element constitutiv, asa cum noi,
oamenii, am deveni daca in decursul epocii a sasea postatlanteene am
dezvolta Sinea spirituala si apoi am ramane la acest nivel si nu am mai
dezvolta, in continuare, al saselea si al saptelea element. Sa analizam
aceasta categorie de entitati luciferice care si-au dezvoltat al cincilea
element, apoi o alta categorie de entitati lunare de natura luciferica ce
si-au dezvoltat al saselea element, dar nu si pe al saptelea. Aceste
categorii existau la inceputul evolutiei Pamantului, cand omul se pregatea
sa-si dezvolte eul, adica al patrulea element. Acum putem, desigur, sa ne
punem intrebarea: Care era la inceputul evolutiei terestre situatia acestor
entitati? Erau entitati care asteptau cu aviditate ca in timpul evolutiei
terestre sa-si dezvolte al saselea element, deci entitati luciferice care pe
Luna reusisera sa-si dezvolte numai al cincilea element, iar pe Pamant voiau
sa dezvolte al saselea element. Existau apoi entitati din a doua categorie,
care dezvoltasera deja, pe Luna, al saselea element, iar pe Pamant voiau sa
dezvolte al saptelea element. Aceasta asteptau de la evolutia terestra.
Apare atunci omul cu numai trei elemente constitutive, cu misiunea sa-si
dezvolte al patrulea element, eul.
Putem sa distingem acum omul care tinde sa-si dezvolte eul, apoi entitati
luciferice care nazuiesc sa-si dezvolte al saselea element si entitati
luciferice care asteapta sa dezvolte al saptelea element. Nu ne vom ocupa
acum de acele entitati care vor sa-si dezvolte al cincilea element; au
existat si din acestea.
In felul acesta avem in vedere trei categorii sau trei clase, ca sa spunem
asa, de entitati microcosmice care exista pe Pamant, trei clase de entitati
care au ajuns pe scena evolutiei terestre. Din aceste trei categorii numai
una insa putea sa obtina un corp fizic pe Pamant. Caci conditiile pe care le
oferea Pamantul pentru alcatuirea unui corp fizic de natura carnala sunt
urmarea ansamblului de interdependente terestre potrivite pentru un al
patrulea element constitutiv uman. Numai fiinta care voia sa-si dezvolte al
patrulea element, ca eu, putea sa dobandeasca un corp fizic de natura
terestra. Celelalte entitati care intentionau sa-si dezvolte al saselea si
al saptelea element constitutiv nu erau apte sa dobandeasca un corp fizic.
Caci pe Pamant nu exista nici o posibilitate care sa permita entitatilor ce
aparusera atat de nepregatite pentru o evolutie terestra sa obtina un corp
fizic uman.
Posibilitatea de a obtine nemijlocit un corp fizic nu exista. Ce trebuiau
sa faca aceste entitati? Ele isi spun: Da, noi nu gasim in mod nemijlocit un
corp uman compus din carne si oase, caci asemenea corpuri sunt destinate
numai oamenilor care, prin aceasta, vor sa-si dezvolte eul. De aceea,
trebuie sa ne gasim adapost intr-un fel de surogat de corp fizic, trebuie sa
cautam fiinte umane dintre cele mai evoluate, care si-au dezvoltat, sa
spunem, cel de al patrulea element de baza. In acestea trebuie sa ne
strecuram pentru ca entitatea noastra sa actioneze prin intermediul lor, iar
ele sa-si poata dezvolta al saselea sau al saptelea element fundamental.
Aceasta hotarare a avut drept consecinta faptul ca printre oamenii obisnuiti
din trecut au aparut unii care puteau fi posedati de entitatile luciferice
superioare, aflate, natural, pe o treapta superioara omului, deoarece urmau
sa-si dezvolte al saselea sau al saptelea element fundamental, iar omul abia
pe al patrulea. Asemenea entitati superioare de natura luciferica au patruns
in corpurile oamenilor, pe Pamant. Ele au devenit conducatori ai oamenilor,
stiau, intelegeau si puteau sa faca mult mai mult decat ceilalti oameni.
Despre aceste entitati vorbesc basmele si legendele care relateaza cum in
diverse locuri au devenit mari intemeietori de orase, mari conducatori de
popoare si asa mai departe. Ei apareau ca oameni normali, dar in realitate
erau posedati de entitati superioare, de natura luciferica, posedati in
sensul cel mai direct al cuvantului. Numai daca privim lucrurile in felul
acesta putem sa intelegem evolutia omului pe Pamant.
Intotdeauna insa aceste entitati aflate la un nivel inferior deoarece nu
puteau avea un corp fizic propriu, incearca sa-si continue evolutia in alte
corpuri umane. Este exact ceea ce am aratat. Entitatile luciferice au avut
permanent dorinta sa patrunda in oameni si sa-i stapaneasca – lucru pe care
il mai fac si astazi –, pentru a-si urma in felul acesta evolutia. Lucifer
cu cohortele sale actioneaza chiar si in sufletul omului. Noi suntem scena
evolutiei luciferice. In timp ce noi, oamenii, luam corpul fizic al
Pamantului pentru a evolua, entitatile luciferice ne preiau si evolueaza
prin noi. Si aceasta este ispita oamenilor, faptul ca in ei lucreaza
spiritele luciferice.
Aceste spirite luciferice au evoluat, intre timp, la fel cum a evoluat si
omul. Unul din aceste spirite care atunci cand omenirea, sa zicem, intra in
perioada atlanteana, se afla pe punctul de a-si dezvolta al saselea element
de baza, este acum atat de departe – evolutia pe Pamant este ceva anormal
pentru el –, incat este in masura sa-si dezvolte al saptelea element de
baza. El o face de asa maniera, incat pune stapanire din nou pe un om pentru
ca sa utilizeze, posibil numai cativa ani, ceea ce poate trai acest om si in
felul acesta el ajunge din nou la evolutie. Aceasta imixtiune nu constituie
un rau pentru natura umana, deoarece tocmai faptul ca in epoca noastra putem
sa aducem la exprimare sufletul constientei face posibila posedarea noastra
de catre un spirit luciferic superior care este pe cale sa-si dezvolte al
saptelea element. Ce devenim prin faptul ca suntem posedati de un spirit
luciferic superior? Un geniu! Pentru ca este posedat ca om si natura umana
este iradiata de aceasta entitate superioara, el este neadaptat pentru
treburile curente si practice, dar intr-un anumit domeniu este cel care da
tonul, este un deschizator de drumuri.
Nu trebuie sa vorbim despre spiritul luciferic ca si cum ar fi neaparat ceva
demn de ura, ci este ceva care – fiindca se dezvolta si lucreaza in numele
omului ca un parazit – face ca omul sa fie posedat de el, sa actioneze sub
influenta sa ca un om de geniu, ca un inspirat. In acest sens, spiritele
luciferice sunt absolut necesare. Oamenii geniali de pe Pamant sunt tocmai
aceia in care – si de cele mai multe ori cativa ani la rand – actioneaza
foarte puternic entitatea luciferica. Daca lucrurile nu ar fi asa, Edouard
Schuré nu ar fi putut sa-l descrie pe Lucifer ca fiind un personaj simpatic,
caci Lucifer este implicat in principal in marile progrese culturale de pe
Pamant si este un fel de meschinarie din partea crestinismului traditional
sa vada in entitatea luciferica doar Diavolul rau. Aceasta nu este decat o
daunatoare ingustime de spirit. „Natura este pacat, spiritul este Diavolul,
cele doua tin intre ele indoiala, bastardul lor diform“, citim in Faust.
Sigur, este convenabil pentru crestinismul traditional sa-l prezinte pe
Lucifer ca pe insusi Diavolul si sa-l urasca, dar cine cunoaste evolutia
omenirii stie ca principiul luciferic actioneaza tocmai in oamenii de geniu.
Cine este adept al stiintei spirituale are obligatia sa priveasca aceste
lucruri in fata. Noi, oamenii, nu am avea nici o posibilitate sa urcam
singuri spre al cincilea si al saselea principiu, daca aceste spirite nu
ne-ar impinge inainte. De fapt, trebuie sa fim recunoscatori acestor spirite
luciferice, fiindca in timp ce ele incearca sa evolueze ne dau imboldul care
ne impinge inainte, astfel incat putem sa ne depasim eul, cum obisnuiesc si
oamenii sa spuna ca poetii, geniile si artistii pot depasi limitele inguste
ale eului.
Astfel, dintr-un anumit punct de vedere, privim spre spiritele luciferice ca
spre un fel de conducatori ai oamenilor. Trebuie sa ne eliberam de acea
ingustime de spirit, de traditionalismul crestin care considera pe Lucifer
ca fiind numai Diavolul si il trateaza cu ura. Trebuie sa recunoastem esenta
eliberatoare a principiului luciferic ce i-a fost data de zeitati bune, caci
in timpul evolutiei terestre ne-a impus sa ne depasim pe noi insine, astfel
ca, in mod profetic, putem sa anticipam ceea ce abia pe Jupiter va deveni
bunul nostru si asa mai departe. Pe Pamant, are loc un schimb de influente
reciproce ale entitatilor microcosmice care, la inceputul evolutiei
Pamantului, erau deja prezente aici; este un asemenea joc de influente,
incat se poate spune: Oamenii sunt calauziti, in timp ce isi dezvolta
propriul lor eu, de entitati superioare lor, deoarece si-au dezvoltat cel de
al cincilea element constitutiv si se indreapta spre al saselea, sau chiar
al saptelea element, in timp ce omul abia lucreaza la cel de al patrulea
element al sau.
In entitatile luciferice trebuie, deci, sa vedem fiinte supraumane –
microcosmic supraumane. Si acum, sa lasam de-o parte aceste entitati
spirituale, pe care le numim luciferice, si sa trecem la natura lui Hristos.
Hristos se deosebeste in modul cel mai absolut de alte entitati care
participa la evolutia Pamantului. El este o fiinta care apartine de o cu
totul alta ordine. Este o fiinta care nu numai in timpul evolutiei lunare a
ramas in urma, ca si spiritele luciferice, dar care, prevazand evolutia
lunara a ramas in urma si mai inainte, in timpul evolutiei vechiului Soare,
si aceasta datorita unei anumite intelepciuni mult superioare oricarei
intelepciuni umane. Aceasta entitate nu trebuie privita ca celelalte
entitati pe care le-am mentiont ca fiind microcosmice, caci nu trebuie sa
consideram ca fiind microcosmice decat pe acelea care, de la inceputul
evolutiei Pamantului, s-au atasat de evolutia acestuia. Hristos nu era legat
direct de evolutia Pamantului, ci de evolutia vechiului Soare. El era o
entitate macrocosmica de la inceputul evolutiei Pamantului, o entitate
supusa cu totul altor conditii de evolutie decat ale entitatilor
microcosmice. Conditiile sale de evolutie erau de o natura cu totul
diferita, incat acest Hristos macrocosmic si-a dezvoltat in afara Pamantului
cel de al patrulea principiu macrocosmic, adica Eul macrocosmic. Pentru
evolutia sa proprie, era normal ca Hristos sa aduca pana la desavarsire un
eu de esenta macrocosmica din afara Pamantului si apoi sa coboare pe Pamant.
Era, deci, normal pentru evolutia entitatii lui Hristos – cand a coborat din
macrocosmos pe Pamant – sa aduca aici marele impuls al eului macrocosmic
pentru ca eul microcosmic, eul uman, sa preia acest impuls si sa-si poata
continua evolutia. Era normal pentru Hristos sa posede nu impulsul eului
microcosmic, ci impulsul eului macrocosmic la un stadiu tot atat de inaintat
ca si eul pe care il avea omul, cel microcosmic, pe Pamant. Fiinta lui
Hristos este, sub un anumit raport, asemanatoare omului, numai ca omul este
microcosmic si a adus cele patru principii ale sale la o expresie
microcosmica; in consecinta, si eul sau este, ca eu terestru, microcosmic,
in timp ce Hristos este insusi Eul Universului. Evolutia lui Hristos s-a
desfasurat in asa fel, incat el este mare si important tocmai datorita
deplinei dezvoltari a acestui eu pe care l-a adus pe Pamant. Hristos nu avea
nici al cincilea si nici al saselea principiu macrocosmic, deoarece le va
dezvolta pe Jupiter si pe Venus pentru a le putea transmite omului.
Hristos este, asadar, o entitate macrocosmica a carei natura este
cvadrupla – pana la nivelul eului sau macrocosmic –, la fel cum este si omul
la nivel microcosmic. Si asa cum, in timpul evolutiei terestre, omul are
misiunea sa-si dezvolte eul pentru a putea primi, la fel Hristos si-a
dezvoltat eul pentru a putea da. Cand a coborat pe Pamant, in entitatea sa
totul era utilizat pentru a exprima cel de al patrulea principiu al sau
intr-o forma cat mai perfecta cu putinta. Acum fiecare principiu de acelasi
nivel, macrocosmic si microcosmic, are o afinitate intima cu cel care ii
corespunde numeric. Al patrulea principiu macrocosmic al lui Hristos este
corespunzator celui de al patrulea principiu microcosmic al omului, iar al
cincilea principiu al lui Hristos va corespunde la om Sinei spirituale.
Hristos a pasit, asadar, in misiunea sa pe Pamant aducand omului, din
macrocosmos ceea ce acesta trebuia sa dezvolte la nivel microcosmic, Hristos
aducandu-l insa ca principiu macrocosmic. El intervine in evolutia
Pamantului, posedand tot atat de putin principiile al cincilea, al saselea
si al saptelea ca si omul.
Hristos este o entitate care a ajuns pe plan macrocosmic pana la al patrulea
principiu si care va vedea dezvoltarea celui de al patrulea principiu in
timpul evolutiei terestre in aceea ca daruieste totul pentru ca omul sa-si
poata perfectiona propriul sau eu.
Daca luam in considerare situatia in ansamblu, gasim la inceputul evolutiei
Pamantului trei categorii de entitati: oameni care trebuie sa obtina pe
Pamant al patrulea principiu deplin dezvoltat, o clasa de entitati
luciferice care trebuie sa dezvolte al saselea principiu si o alta clasa de
entitati luciferice care trebuie sa-si dezvolte al saptelea principiu,
ambele situandu-se deasupra omului prin faptul ca au de dezvoltat principii
superioare. Dar totodata, sub acest aspect, aceste entitati luciferice
depasesc chiar pe Hristos, caci Hristos trebuie sa dea expresie pe Pamant
tocmai celui de al patrulea principiu, ca daruire totala facuta oamenilor.
Hristos va stimula pe oameni sa manifeste doar eul lor propriu, ca fiind cea
mai profunda si interna structura umana, la o treapta de dezvoltare tot mai
inalta. Spiritele luciferice vor fi cele care vor conduce pe om sa se
depaseasca intr-o anumita privinta.
Cine priveste lucrurile numai din afara poate spune: Bine, atunci Hristos se
situeaza, de fapt, pe un nivel inferior decat, de exemplu, spiritele
luciferice, caci Hristos vine pe Pamant cu ceva ce este inrudit cu al
patrulea principiu al omului. El nu este predispus sa-l conduca pe om la
autodepasire, ci numai la o patrundere mai profunda in propriul sau suflet.
El este predispus sa aduca fiinta sufleteasca a omului din ce in ce mai
aproape de sine insusi. Entitatile luciferice au dezvoltat principiul al
patrulea, al cincilea, al saselea si se afla, intr-o oarecare masura, mai
sus decat Hristos. Practic, aceasta se va vedea in viitor, in asa fel incat
prin preluarea principiului lui Hristos in natura umana aceasta se va adanci
din ce in ce mai mult, va primi in propria sa entitate mai multa lumina si
iubire si va simti aceste lucruri ca pe ceva ce ii apartin in mod
primordial. Interiorizarea sufletului omenesc in profunzimi infinite va fi
rodul impulsului pe care Hristos il aduce si care va continua sa actioneze
din ce in ce mai departe. Si cand Hristos va veni, asa cum s-a spus in
diverse conferinte, el nu va actiona altfel decat aprofundand sufletul
omenesc. Celelalte spirite care au principii mai inalte decat Hristos, chiar
daca numai de ordin microcosmic, vor impinge intr-un anumit sens la
autodepasire. Hristos ii va interioriza pe oameni si ii va face si smeriti;
spiritele luciferice vor conduce pe om la autodepasire, il vor face
inteligent, ager, genial, dar totodata orgolios, infiltrandu-i ideea ca el
ar putea deveni ceva suprauman inca in timpul evolutiei terestre. De aceea,
tot ce va conduce pe om, in viitor, la ceea ce il va determina, intr-o
oarecare masura, sa se depaseasca pe sine, sa devina mandru de propria sa
natura umana deja acum, aici, pe Pamant, va fi rezultatul impulsului
luciferic. Ceea ce insa va face pe om mai profund, ceea ce il va conduce in
viata sa launtrica la asemenea profunzimi cum nu poate atinge decat prin
dezvoltarea deplina a celui de al patrulea principiu, acestea toate vor veni
de la Hristos.
Oamenii care privesc lucrurile sub aspectul lor exterior vor spune: Hristos
este de fapt pe o pozitie inferioara fata de entitatile luciferice, caci el
dezvolta numai principiul al patrulea, iar celelalte entitati principii
superioare. Dar exista o deosebire, si ea consta in faptul ca celelalte
entitati isi altoiesc principiile superioare cumva in mod parazitar pe om,
iar Hristos aduce al patrulea principiu in asa fel, incat natura umana este
impregnata, patrunsa si fortificata deplin de acest principiu. Dupa cum
corpul carnal al lui Iisus din Nazaret a fost impregnat, patruns si
fortificat de al patrulea principiu macrocosmic, la fel vor fi impregnate de
acest principiu si corpurile celor care vor primi pe Hristos in ei. Dupa cum
al patrulea principiu macrocosmic este darul lui Hristos, principiile al
saselea si al saptelea vor fi darul spiritelor luciferice. Astfel ca in
viitor vom putea vedea – si acest viitor se pregateste deja de pe acum – ca
oameni incapabili sa inteleaga aceste lucruri vor spune: Da, daca luam
Evangheliile ca atare sau lasam sa actioneze asupra noastra ceea ce a dat
Hristos omenirii prin invataturile sale, prin invataturile care izvorasc din
El, nu este in realitate la acea inaltime la care se afla, poate, alte
entitati spirituale care sunt in legatura cu oamenii. Acestea depasesc
intr-o anumita privinta pe om, nu il pot patrunde in intregime, dar ii
patrund ratiunea, genialitatea! Si observatorul superficial mai spune:
Aceste entitati se afla, de fapt, mai sus decat Hristos.
Va veni o vreme cand aceste lucruri vor fi intelese de asa maniera, incat va
fi ridicat in slavi cel mai important si puternic din aceste spirite
luciferice, care vrea sa-l impinga pe om la autodepasire, iar el va fi
considerat mare conducator al omenirii. Se va spune: Ei bine, ceea ce
Hristos a putut sa dea a fost, de fapt, doar un punct de tranzitie! Exista
deja oameni care vorbesc in felul acesta: Ce sunt in realitate invataturile
Evangheliilor? Noi am depasit deja acest stadiu. Asa cum am spus, un spirit
genial, atotcuprinzator, un spirit eminent va fi scos in evidenta, va pune
stapanire pe o alta natura umana carnala, pe care o va impregna cu
genialitatea sa. Si atunci lumea va spune: Acesta depaseste cu adevarat pe
Hristos, caci Hristos nu a fost decat acela care ne-a dat prilejul sa
dezvoltam cel de al patrulea principiu, pe cand celalalt ne da ocazia sa
ajungem chiar in decursul evolutiei terestre pana la al saptelea principiu!
Spiritul lui Hristos se va afla in opozitie cu spiritul celeilalte entitati:
Spiritul lui Hristos, de la care oamenii vor putea spera sa primeasca
puternicul impuls macrocosmic al celui de al patrulea principiu al lor si
spiritul luciferic care, intr-o anumita privinta, vrea sa incite pe oameni
la autodepasire.
Daca oamenii ar ramane aici, la aceasta concluzie, si ar spune: Noi trebuie
sa primim de la spiritele luciferice doar tendinta de a ne ridica privirile
spre acestea asa cum coboram privirile spre natura noastra inferioara, ei ar
proceda bine. Dar daca vor spune: Vedeti, Hristos ne da numai al patrulea
principiu, in schimb exista spirite care ne pot da al saselea si al saptelea
principiu, atunci oamenii care vor gandi astfel despre Hristos vor adora si
vor ridica in slavi pe Antihrist.
Asa se va manifesta in viitor pozitia Antihristului fata de Hristos. Si nu
se va putea obiecta nimic acestei situatii cu ajutorul ratiunii exterioare,
a genialitatii exterioare, caci se vor putea arata multe lucruri care din
punctul de vedere al ratiunii si al genialitatii vor face ca Antihristul sa
apara mult mai inteligent decat capacitatea cea mai profunda a principiului
uman pe care Hristos il revarsa in suflete din ce in ce mai mult. Deoarece
Hristos aduce oamenilor doar al patrulea principiu macrocosmic, care dat
fiind ca este de natura macrocosmica este totusi infinit mai important decat
toate principiile microcosmice si mai puternic decat ele, chiar daca este
inrudit cu eul uman, mai puternic decat toate celelalte care pot fi
dobandite in timpul evolutiei terestre, se va spune, totusi, tocmai fiindca
este doar al patrulea principiu, ca este inferior fata de principiile al
cincilea, al saselea sau al saptelea care vin de la spiritele luciferice, ca
este mai ales inferior fata de ceea ce vine de la Antihrist.
Este important ca pe terenul stiintei spirituale sa se recunoasca lucrurile
asa cum le-am expus. Se spune deja, referitor la teoria lui Copernic, care a
pus Pamantul in miscare, l-a scos din imobititatea in care se afla inainte,
l-a facut sa se invarteasca in jurul Soarelui si l-a prezentat ca pe un
minuscul graunte de nisip in mijlocul Universului: Dar cum poate sta ideea
crestina alaturi de asa ceva? Se construieste o contradictie intre ideea
crestina si stiintele naturale, intrucat se spune: Altadata, oamenii puteau
intr-adevar sa inalte privirile spre Crucea de pe Golgota si spre Hristos,
caci Pamantul aparea ca un loc ales in Univers, iar celelalte corpuri
ceresti apareau mici si nu existau, de fapt, decat numai datorita
Pamantului. Atunci, s-ar putea spune, Pamantul a aparut omului ca fiind demn
sa poarte Crucea de pe Golgota! Cand, insa, teoria lui Copernic a cuprins
spiritele, oamenii au inceput sa-si bata joc si sa spuna: Intrucat celelalte
corpuri ceresti au cel putin aceeasi insemnatate ca si Pamantul, ar fi
trebuit ca si Hristos sa fi mers de la un corp ceresc la altul. Dar fiindca
celelalte corpuri ceresti sunt mult mai mari decat Pamantul, ar fi, de fapt,
uimitor ca Omul-Dumnezeu sa-si indeplinesca opera de mantuire pe acel
minuscul Pamant! Toate acestea au fost spuse cu adevarat de un savant
Nordic. El spune: Sa ne inchipuim ca o puternica drama, in loc sa fie
reprezentata pe o mare scena, intr-o capitala, s-ar juca pe o scena de
mahala sau pe o mica scena improvizata intr-un sat oarecare; asa ii aparea
drama lui Hristos. Si continua: Este cu totul lipsit de sens ca cea mai mare
drama a lumii sa nu fie reprezentata pe un mare corp ceresc; aceasta este
exact ca si cum o puternica piesa s-ar reprezenta nu pe scena unui
stralucitor teatru, ci intr-un mizerabil teatru satesc.
Un asemenea discurs este de-a dreptul straniu si i se poate replica: Legenda
crestina s-a ingrijit sa nici nu poata fi spus ceva atat de smintit; ea nici
macar nu a situat vreodata acest Misteriu intr-un loc stralucitor de pe
Pamant, ci intr-un sarman staul de vite. Prin aceasta s-a aratat ca o astfel
de obiectie, ca cea facuta de savantul nordic, nu ar trebui facuta. Oamenii
nu isi dau seama intotdeauna cat de inconsecventi sunt in gandirea deosebit
de inteligenta! Ideea nu are sustinere in fata marelui si simplului adevar
pe care il contine deja legenda crestina. Si daca legenda a plasat Nasterea
lui Iisus nu intr-un loc stralucitor, exceptional de pe Pamant, intr-un mare
oras, intr-o capitala, ci intr-un sarman staul de vite, atunci nu apare
nicidecum lipsit de sens ca prin opozitie cu marile corpuri ceresti Pamantul
a fost ales ca loc care sa poarte Crucea. De altfel, intreaga maniera in
care invatatura crestina da, in felul ei, ceea ce Hristos avea sa aduca
umanitatii este deja o pregatire a acelor mari invataturi pe care trebuie sa
ni le dea astazi din nou stiinta spirituala. Sa lasam Evangheliile sa
actioneze asupra noastra. Vom gasi in ele adevarurile cele mai profunde ale
stiintei spirituale, asa cum am vazut in atatea ocazii. Dar cum sunt
continute in Evanghelii aceste mari comori de intelepciune? As vrea sa spun:
Daca acei oameni care nu au in ei nici o scanteie din impulsul dat de
Hristos trebuie sa se ridice pana la o intelegere ce se afla in Evanghelii,
ei sunt, pur si simplu, obligati sa-si chinuie mintea, sa-si dezvolte chiar
o anumita genialitate. Ca nu e suficienta starea de constienta umana normala
pentru aceasta, se poate deduce din faptul ca un numar mic de oameni inteleg
interpretarea Evangheliilor pe care ne-o ofera stiinta spirituata. Cu forte
luciferice, cu dezvoltarea genialitatii, se pot intelege Evangheliile dar
numai din punct de vedere exoteric. Dar, asa cum ne sunt date, cum ne putem
apropia de adevarurile lor? Aceasta o putem face cand aceste adevaruri ar
aparea ca un fruct foarte copt, direct din ceea ce numim entitatea
hristica – fara osteneala, fara nici un efort –, vorbind direct inimilor
care se lasa patrunse de impulsul dat de Hristos, asa incat lumineaza si
incalzesc direct sufletul, intr-o unitate.
Modul cum se apropie de om cele mai mari comori de intelepciune este opusul
modului in care se actioneaza asupra inteligentei. El este de asa natura,
incat trebuie sa ne bizuim pe faptul ca aceste adevaruri tasnesc intr-un mod
direct, originar si elementar din cel de al patrulea principiu macrocosmic
in Iisus Hristos desavarsit, astfel incat trec direct asupra oamenilor. Da,
lucrurile sunt astfel pregatite, incat inteligenta omului, ratiunea a tot ce
este de natura luciferica in evolutia omului va produce multe interpretari
ale cuvintelor lui Hristos; si numai incetul cu incetul vor patrunde pana la
simplitatea si maretia lor, la caracterul lor elementar. Si asa cum stau
lucrurile in privinta cuvintelor lui Hristos, tot asa stau si in privinta
faptelor lui Hristos.
Cand descriem un eveniment cum este, sa spunem, Invierea, cu mijloacele pe
care ni le ofera stiinta spirituala, in fata carui fapt deosebit ne aflam?
Un important teosof german a spus, deja, in anii '20 ai secolului al
XIX-lea, ca s-ar putea vedea cum ratiunea umana este patrunsa din ce in ce
mai mult de principiul luciferic. Acesta a fost Troxler . El a spus: In tot
ce vrea sa inteleaga, ratiunea umana este complet luciferica. In general,
este dificil sa ne referim la comorile cele mai profunde ale intelepciunii
teosofice. Aceia dintre dumneavoastra care au fost prezenti la ciclul meu de
conferinte tinut la Praga isi vor aminti ca atunci l-am mentionat pe Troxler
ca sa arat ca exista deja in el ceea ce astazi se poate spune despre corpul
eteric sau corpul de viata uman. El a declarat ca ratiunea umana este
dominata de forte luciferice.
Daca astazi dorim sa intelegem cu ajutorul fortelor teosofice corecte
Invierea, facand abstractie de fortele luciferice, va trebui sa aratam ca
prin Botezul din apa Iordanului s-a petrecut ceva de o covarsitoare
importanta, ca in momentul acela cele trei corpuri ale acelui Iisus de care
vorbeste Evanghelia dupa Luca au fost patrunse de entitatea macrocosmica a
lui Hristos, care a trait timp de trei ani pe Pamant, si au trecut prin
Misteriul de pe Golgota impreuna cu entitatea lui Hristos. Aceasta evolutie
a lui Iisus Hristos timp de trei ani a fost, bineinteles, altfel decat a
unui om oarecare. Cum s-a desfasurat ea, astfel incat cu ajutorul
principiilor stiintei spirituale, daca mergem pana in miezul lucrurilor, sa
putem intelege cum a fost, de fapt, Invierea?
Iisus din Nazaret era pe malul Iordanului. Eul sau se separa de corpul
fizic, de corpul eteric sau de viata si de cel astral, iar entitatea
macrocosmica a lui Hristos cobori, lua in stapanire cele trei corpuri in
care a trait pana la 3 aprilie in anul 33 – asa cum am putut stabili. Dar
aceasta a fost o viata de cu totul alt gen. Caci deja din clipa Botezului
viata lui Hristos in corpul lui Iisus din Nazaret a fost un proces lent al
mortii. Cu fiecare clipa din timpul care se scurgea in cei trei ani disparea
cate ceva din invelisurile lui Iisus din Nazaret. Incetul cu incetul, aceste
invelisuri mureau, astfel ca la capatul celor trei ani intregul corp al lui
Iisus din Nazaret era deja la limita de cadavru si nu era mentinut decat
prin puterea entitatii macrocosmice a lui Hristos. Sa nu va imaginati ca
acest corp in care locuia Hristos era, sa zicem, la un an si jumatate dupa
Botezul in apa Iordanului, la fel ca oricare alt corp uman, ci era intr-o
astfel de stare, incat orice suflet obisnuit ar fi simtit imediat ca il
paraseste, caci coeziunea sa nu putea fi asigurata decat de forta entitatii
macrocosmice a lui Hristos. A fost un proces continuu si lent de pieire timp
de trei ani. Acest trup ajunsese la limita descompunerii cand a venit
momentul Misteriului de pe Golgota. Atunci nu a mai fost necesar decat sa
vina acei barbati despre care ni se povesteste ca au adus acele substante
stranii pe care le numim substante aromate pentru a stabili o combinatie
chimica intre aceste substante ciudate si corpul lui Iisus din Nazaret, in
care locuise timp de trei ani entitatea macrocosmica a lui Hristos, si sa-l
aseze apoi in mormant. Si a fost nevoie de foarte putin timp pentru ca acest
corp sa se prefaca in pulbere, iar spiritul lui Hristos sa se imbrace
intr-un corp eteric densificat, putem spune, pana la o vizibilitate fizica.
Astfel Hristos-Cel-Inviat s-a imbracat intr-un corp eteric densificat pana
la o vizibilitate fizica, mergand si aratandu-se celor carora putea sa li se
arate. El nu era vizibil pentru toti, fiindca nu avea decat un corp eteric
densificat, pe care Hristos l-a purtat dupa Inviere. Ceea ce fusese pus in
mormant se facuse tarana. Dupa cercetarile oculte cele mai recente, s-a
stabilit ca a avut loc atunci si un cutremur de Pamant. Pentru mine personal
a fost o surpriza, dupa ce am constatat ca avusese loc efectiv un cutremur
de pamant, sa gasesc o aluzie la acest fapt in Evanghelia dupa Matei*.
Pamantul s-a despicat si pulberea cadavrului a fost inghitita,
amestecandu-se cu materia terestra. Prin zguduirea care a urmat
cutremurului, panzele in care fusese infasurat corpul au fost imprastiate,
asa cum se arata in Evanghelia dupa Ioan**. Faptul este descris in adevar in
mod minunat in Evanghelia dupa Ioan. * Matei,a cp. 27, v. 51-52. * Ioan,
cap. 20, v. 5-7.
In acest fel trebuie sa intelegem din punct de vedere ocult Invierea si nu
intram in nici un fel de contradictie cu Evangheliile. Caci am atras deja in
mod repetat atentia asupra faptului ca Maria din Magdala nu a recunoscut pe
Hristos cand s-a apropiat de ea*. Cum e posibil ca cineva sa nu recunoasca
un om pe care l-a vazut doar cu cateva zile inainte – mai ales cand este
vorba de o asemenea personalitate cum era Iisus Hristos? Cand se spune ca
Maria din Magdala nu l-a recunoscut pe Hristos, inseamna ca el i-a aparut
intr-o alta forma, sub o alta figura. Ea l-a recunoscut abia cand l-a auzit
vorbind. Atunci a devenit atenta. * Ioan, cap. 20, v. 10-14. Si toate
detaliile din Evanghelie devin, daca le privim in mod ocult, foarte de
inteles.
Dar cineva ar putea spune: Toma a fost indemnat de Cel-Inviat, care aparuse
in fata apostolilor, sa pipaie cu mainile sale ranile*. Ar trebui atunci sa
presupunem ca ranile mai erau inca prezente, ca Hristos venise la apostoli
cu acelasi corp care se prefacuse in tarana. Nu! Ganditi-va ca cineva are o
rana; atunci corpul eteric se contracta, el capata un fel de cicatrice. Si
in corpul eteric deosebit de concentrat din care s-au extras elementele
noului corp eteric care imbraca acum entitatea lui Hristos ranile devenisera
vizibile, ca niste portiuni deosebit de dense, astfel ca Toma a putut sa le
simta ca pe o realitate. * Ioan, cap. 20, v. 24-29
Tocmai acest pasaj din Evanghelii este ceva minunat din punct de vedere
ocult. El nu este absolut deloc in contradictie cu faptul ca avem a face cu
un corp eteric densificat pana la punctul de a deveni vizibil prin forta
puterii lui Hristos, astfel incat poate avea loc dupa aceasta si scena de pe
drumul spre Emaus*. O gasim descrisa in Evanghelii in asa fel, incat nu e
vorba de o masa obisnuita, ci de faptul ca ceea ce s-a consumat a fost
asimilat direct de corpul eteric, prin forta lui Hristos, fara participarea
corpului fizic. * Luca, cap. 24, v. 13.
Toate aceste lucruri pot fi astazi intelese in temeiul principiilor oculte
ale stiintei spirituale. Evangheliile pot fi intelese, intr-un anumit mod,
chiar textual – exceptie facand acele pasaje transmise intr-o traducere
proasta. Fiecare amanunt se explica intr-un mod miraculos si cine a admis
aceste lucruri acela isi spune, cand remarca o contradictie: In aceasta
privinta sunt inca prea prost! El nu se simte tot atat de inteligent ca
teologii moderni, care spun: Noi nu putem concepe Invierea asa cum este
descrisa de Evanghelii! Dar, in realitate, o putem concepe astfel, daca
situam aceste evenimente pe temeiurile lor fundamentale.
Cum actioneaza tot ce s-a spus acum asupra ratiunii umane? Ei bine, exact
asa ca lumea sa spuna: Daca trebuie sa cred in Inviere, trebuie sa sterg
atunci cu buretele tot ce am cucerit pana acum cu ratiunea mea. Acest lucru
nu il pot face. De aceea, Invierea trebuie inlaturata din mintea mea.
Ratiunea care gandeste in felul acesta este o ratiune impregnata de
influenta lui Lucifer, nu poate concepe aceste lucruri. O asemenea ratiune
va ajunge din ce in ce mai mult sa respinga marile adevaruri rostite, precum
si faptele elementare care s-au petrecut inainte si in legatura cu Misteriul
de pe Golgota. Dar stiinta spirituala va fi chemata sa inteleaga si sa
lamureasca aceste lucruri pana in cele mai mici detalii. Ea nu va respinge
principiile al cincilea, al saselea, al saptelea, care pot depasi al
patrulea principiu macrocosmic. Dar va vedea in al patrulea principiu
macrocosmic cel mai mare impuls care a fost dat evolutiei Pamantului.
Vedeti insa ca intr-un anumit sens nu este prea usor sa intelegem evolutia
lui Hristos in cadrul Pamantului, deoarece este justificata, intr-un anumit
fel, obiectia ca unele spirite luciferice, spirite deosebite, pot conduce
catre alte principii, dar toate sunt numai la nivel microcosmic. Am exprimat
acest lucru si mai inainte, cand am spus: Hristos este ca un fel de punct
central unde fiinta actioneaza prin fapta sa, prin ceea ce este ea insasi.
In jurul lui Hristos stau cei doisprezece Bodhisattvi ai lumii, asupra lor
se raspandeste stralucirea care vine de la Hristos si care mai intai, prin
elaborare inteleapta, o ridica la nivelul de principii superioare. Din al
patrulea principiu emana o stralucire care se raspandeste si asupra
celorlalte principii superioare, in masura in care acestea se dezvolta in
cadrul evolutiei Pamantului. Din aceasta cauza, apar multe erori in ce
priveste unicitatea lui Hristos, datorita faptului ca nu se vede clar ca
avem de-a face in ceea ce-l priveste numai cu principiul al patrulea; acesta
este insa un principiu macrocosmic, si daca se pot dezvolta principii
superioare, acestea sunt totusi doar principii microcosmice ale unor
entitati care, pe vechea Luna, nu au reusit sa-si desavarseasca evolutia,
chiar daca, in felul lor, au depasit conditia umana si pe om pentru ca si-au
dezvoltat inca in timpul evolutiei lunare ceea ce omul poate sa-si dezvolte
abia acum, pe Pamant.
Trebuie sa ne ridicam pana la asemenea probleme ca cele pe care tocmai le-am
expus, daca dorim sa intelegem pozitia exacta a principiului lui Hristos in
cadrul evolutiei terestre si daca vrem sa vedem clar de ce in viitor
Antihristul va fi apreciat ca fiind, in multe privinte, mai presus decat
insusi Hristos. Antihristul va fi considerat poate mai inteligent, mai
genial decat Hristos, el va castiga o multime de adepti. Dar cei care se
sprijina pe stiinta spirituala trebuie sa se pregateasca sa nu se lase
inselati de toate cele aratate mai sus. Inainte de orice, este necesar sa
avem o fundamentare ferma a principiilor indicate de stiinta spirituala,
pentru a nu ne lasa ademeniti si inselati. A fost, mai inainte de toate,
sarcina si misiunea esoterismului care s-a dezvoltat in Apus inca din
secolul al XIII-lea si despre care am relatat cate ceva, sa elaboreze in
modul cel mai clar tot ceea ce, sub acest raport, trebuie spus despre natura
lui Hristos. Astfel ca cel care are o pozitie ferma pe terenul acestui
esoterism va recunoaste din ce in ce mai clar ce pozitie centrala ocupa
Hristos in evolutia planetara a Pamantului. Si se va ajunge si la aceea ca –
fata de toate asa-zisele reincarnari ale lui Hristos pe Pamant – trebuie sa
punem in valoare un lucru foarte simplu. Dupa cum bratul balantei trebuie
sprijinit doar intr-un singur punct, si nu in doua sau mai multe, la fel si
evolutia Pamantului trebuie sa aiba un singur impuls fundamental. Iar cel
care admite mai multe incarnari ale lui Hristos face aceeasi greseala ca si
cel care crede ca bratul balantei, ca sa functioneze mai bine, trebuie
sprijinit in doua puncte. Daca se intampla asa, atunci nu mai poate fi vorba
de o balanta. Iar cine ar merge pe Pamant in mai multe incarnari nu mai este
Hristos. Acesta este un adevar pe care orice ocultist avizat trebuie sa-l
sustina cand este vorba de natura lui Hristos. O comparatie simpla este
suficienta pentru a arata unicitatea lui Hristos. In acest sens,
Evangheliile si stiinta spirituala sunt in deplin acord.
No comments:
Post a Comment